16.1 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

Percheziții în vestul țării și alte 22 de județe, la comercianții de artificii

Polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase efectuează 50 de percheziții domiciliare în București și în alte 22 de județe din țară.  Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Timiş, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice şi comercializare către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Sunt vizate județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vâlcea și Vaslui.

Acțiunea se desfăşoară sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IGPR şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna iunie 2015, reprezentanţii unei societăţi comerciale cu sediul în Timişoara ar fi comercializat persoanelor vizate articole pirotehnice din categoriile celor interzise la deţinere persoanelor fizice neautorizate şi destinate folosirii exclusiv de către pirotehnicieni. Articolele pirotehnice ar fi fost comandate şi primite de către persoanele vizate prin intermediul unor firme de curierat, evitând astfel eventuale controale din partea autorităţilor.

Poliţiştii vor pune în executare 50 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediile inspectoratelor de poliţie pe raza cărora se efectuează percheziţii. Activităţile beneficiază de sprijinul de specialitate al SRI şi al DIPI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Datoria guvernamentală a României a depășit în februarie 52 la sută din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă,...

Succes timișorean cu Ada Hausvater „Manager de Top”

Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024. Top 100 Manageri reprezintă rezultatul...

Citește și :