Urmărind fatala decizie impulsivă a unui mediocru om de afaceri, cu o pasiune aparent de nestăpânit pentru voiaj coastal, regizorul englez premiat de Academie James Marsh surprinde prin filmul biografic The Mercy controversata poveste a lui Donald Crowhurst. În ciuda unei distribuții remarcabile, precum și a unei surprinderi peisagistice impresionante, cu intenția de a recrea atmosfera aniilor 60 și a camerelor super-8, The Mercy nu pătrunde în profunzimea relației caracterelor, lăsând atmosfera creată într-o dimensiune marginală. Cu toate acestea, filmul lansat în anul 2017 și de vizionat pe platforma Netflix reprezintă o exploatare psihologică inedită a psihicului aflat în izolare, inevitabil ca urmare a talentului protagonistului întruchipat de Colin Firth.
Odată cu anunțul organizării unei competiții de voiaj maritim în jurul lumii propuse de londonezul ziar The Sunday Times, Crowhurst, în al său entuziasm, se angajează în călătoria ce va deveni fatală. Un drum dificil până și pentru marinari cu experiență, competiția necesită îmbarcarea solitară, pauzele pe uscat nefiind permise. Sub limita timpului, conștientizând nepregătirea și slăbiciunea bărcii create de el însăși, Crowhurst își deduce eșecul încă de la început, eschivarea devenind însă imposibilă, ea însemnând falimentul familiei. Astfel Crowhurst își părăsește soția (Rachel Weisz) și cei trei copii, aceștia rămânând permanent într-o stare de incertitudine. Până la finalul voiajului, posibil chiar și în perioada care a urmat, soția nu are cunoaștere legat de starea internă a partenerului, astfel apelând la o stare de acceptare și arătând impotență în fața crizei financiare și familiale în care se găsește. Talentul lui Weisz nu este destul exploatat, într-un rol neglijent conturat și, în ciuda dorinței de a păstra apropierea cu situația reală, atribuția caracterului feminin pare a reduce la simplu receptor de apel, simplu pion, în așteptarea unui semn din partea soțului.
Contrastual, David Thewlis aduce la viață în mod excepțional pe impresarul Hallworth, îndatorat cu promovarea călătoriei lui Crowhurst, oglindind perfect exhuberanța și practicile neortodoxe la care industria masivă a jurnalismului este nevoită a apela, pentru a transforma din banal excepțional. Călătorul neinițiat este unul dintre puținii care a decis a își lua o formă primordială a radioului pe barcă, pentru a oferi informații directe legate de starea sa de deplasare și a produce divertisment înăbușitor de suspiciuni. Când se declară pentru sine depășit de situație, acesta transmite cordonate false, care anunță o înaintare remarcabilă. Departe însă de adevăr, toate finalele pregătiri au loc înainte ca el să abolească orice formă de legătură cu uscatul și de a apela la jurnal ca unic companion. Slăbit de suprasolicitare și de alimentație redusă, cu un ten uscat de sare și arșită, Firth reușește a cizela un pustnic martir al proprii cauze, victimă a deziluziei, înconjurată de viziuni neexistente, de monștri maritimi, produse ale eternului albastru. Cu toate acestea, Crowhurst rămâne de apreciat pentru păstrarea dârzeniei până la final. Orgoliul său nu a arătat limite și frica de umilire, rușinea de eșec convingându-l a se dedica largului. Imaginea iluzorică a soției care parcă încearcă a comunica cu el de pe uscat nu se dovedește a fi la fel de puternică ca ambiția unui om aflat în conflict până și cu propriul psihic, tot ce el poate transmite fiind iertarea notată în jurnal, de aici și titlul producției.
The Mercy dispune de repertoriul unui succes cinematografic, având însă în vedere notorietatea cazului traumatizant din anul 1968 a omului de afaceri, caz deseori discutat prin producții mediatice și reproduceri cinematografice, o profunzime fiind necesară, lungmetrajul concludând parcă după aproape 2 ore fără o finalitate, dar aici nefiind existentă dilema intenționat lăsată deschisă a lui Lynch. Cu toate acestea, filmul își merită publicul; formarea unei opinii este totuși de factură subiectivă, care nu trebuie a fi influențată, ci doar exprimată .
