21.2 C
Timișoara
miercuri 8 mai 2024

Un tată diagnosticat cu cancer și-a ucis fiul de teamă că mama nu îl va putea îngriji singură, după ce el nu va mai fi

Un tată diagnosticat cu o boală în fază terminală și-a ucis fiul pentru că se temea că soția lui nu-l va putea crește singur. Cazul teribil a avut loc în Moscova, potrivit Daily Mail.

Oleg Drachev, în vârstă de 40 de ani, a fost reținut de polițiști după ce și-a ucis fiul de doar 13 ani. De asemenea, el a încercat să-și înjunghie și soția, însă femeia a reușit să se încuie în baie și să sune la Poliție.

Potrivit unor surse, Drachev, de profesie designer și fost militar, a fost diagnosticat cu o tumoră pe creier inoperabilă. Astfel, bărbatul, speriat că soția lui nu se va putea ocupa de creșterea fiului lor, a decis să-l ucidă.

Totul s-a întâmplat când soția lui dormea. L-a înjunghiat pe copil. Acesta a fost găsit mort, în pat, după ce soția lui a alertat Poliția pentru că bărbatul a încercat să o înjunghie cu un cuțit de bucătărie. A reușit, însă, să se încuie în baie și să cheme oamenii legii.

Bărbatul a fost reținut de oamenii legii și urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.

Sursa: a1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :