15.1 C
Timișoara
luni 16 martie 2026

Tragedie în prag de Crăciun. Un microbuz plin cu români, care se întorceau din Anglia, s-a făcut praf. Doi oameni au murit, șapte sunt grav răniți

Două persoane au murit, iar alte şapte sunt rănite, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un copac, în localitatea Poienari, județul Neamț. A fost activat Planul Roșu de intervenție.

Accidentul s-a produs în jurul orei 1:50, pe DN 15 D, în localitatea Poienari.

Se pare că șoferul microbuzul în care se aflau alte opt persoane a pierdut contolul volanului într-o curbă, a ieşit de pe carosabil şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului. Anchetatorii nu exclud varianta ca omul să fi ațipit la volan.

În microbuz erau nouă cetăţeni români, bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 51 ani. Veneau de la Londra şi se deplasa spre Vaslui.

În urma accidentului, la nivelul județului Neamţ a fost pus în aplicare Planul Rosu de intervenție.

Trei dintre cele 9 persoane au fost scase din microbuz de către participanții la trafic, 3 oameni au fost extrași de primul echipaj de pompieri ajuns la locul tragediei, iar 3 erau încarcerate.

În urma accidentului au rezultat 9 victime din care 7 au fost transportate la CPU Roman (6 policontuzionate, constiente si 1 coma cu TCF sever), iar 2 persoane au fost declarate decedate la locul evenimentului. Cele două persoane decedate sunt din Vaslui.

Sursa: observatortv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

,,Pregătiți-mi geaca de piele! Mergem la luptă”. Imn de slavă adus ,,conducătorului iubit” în PNL Caraș-Severin

La ceas aniversar (36 de ani de la înscrierea în partid a lui Marcel Vela), echipa PNL Caraș-Severin îi aduce mulțumiri și aprecieri respectatului...

Prețurile locuințelor din Timișoara vor crește, în pofida situației economice dificile din România

Timișorenii interesați să cumpere o locuință au putut analiza ofertele dezvoltatorilor și ale băncilor la Târgul Imobiliar Timișoara. La eveniment au participat dezvoltatori imobiliari,...

Citește și :