4.1 C
Timișoara
sâmbătă 13 decembrie 2025

Colibele de la marginea Timișoarei, dărâmate de polițiștii locali

Mai multe colibe improvizate au fost distruse pe strada Legumiculturii, din Timișoara. Polițiștii locali au primit sesizări despre existența adăposturilor oamenilor străzii și lu-au pus la pământ.

”Polițiștii locali au acționat în cursul zilei de ieri pe str. Legumiculturii cu N.D.Cocea, unde pe un teren viran existau, potrivit sesizărilor de la cetățenii care locuioesc în zonă, mai multe colibe locuite de oameni ai străzii și o cantitate semnificativă de deșeuri. Astfel, împreună cu reprezentanții Biroului Salubrizare din cadrul Primăriei, s-a trecut la demolarea a patru adăposturi improvizate și igienizarea locației, fiind depistate și șapte persoane care au fost îndrumate către serviciile sociale pentru soluționarea situației lor”, a transmis Poliția Locală.

Anul acesta, polițiștii locali au intervenit pentru luarea măsurilor legale în cazul a 73 de adăposturi improvizate, în special pe terenurile virane din zonele mărginașe ale orașului. Poliția Locală face apel la cetățeni ca, în cazul în care observă astfel de cazuri, să sesizeze la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe emailul contact@politialoctm.ro, urmând a fi organizate acțiuni punctuale pentru luarea măsurilor legale și asanarea Timișoarei de astfel de focare de infecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Programul cu publicul în perioada sărbătorilor de iarnă

Structurile din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara vor avea un program special cu publicul în perioada sărbătorilor de iarnă, cu asigurarea serviciilor de strictă necesitate...

Dezbateri cu liceeni în finala concursului „Argument”, ediția a noua, organizat de Facultatea de Drept a UVT

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează în această săptămână Concursul Național de Dezbateri „Argument – Provocări ale dreptului în...

Citește și :