25.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

400.000 de europeni au murit din cauza poluării, într-un singur an

Calitatea slabă a aerului a provocat aproximativ 400.000 de decese premature în Europa în 2016, conform ultimului studiu, şi aproape fiecare oraş european locuit este expus la niveluri depășite de poluare, conform Reuters.

”Poluarea aerului este în prezent cel mai important risc de mediu la adresa sănătăţii umane”, se arată într-un raport al Agenţiei Europene de Mediu a Uniunii Europene.

Autorul raportului, Alberto González Ortiz, expert AEM în calitatea aerului, a atras atenţia că în timp ce nivelul de particule periculoase din oraşele europene este în scădere, această diminuare nu este suficient de rapidă.

Legislaţia UE cere statelor membre să monitorizeze nivelul, în special în zonele urbane, a unei varietăţi de poluanţi şi să acţioneze în cazul în care sunt atinse anumite limite.

Poluarea cu particule fine în zonele urbane a devenit ţinta unor restricţii mai aspre după ce Curtea Europeană de Justiţie a decis în iunie că oraşele trebuie să ia măsuri dacă nivelul de poluare a aerului depăşeşte limita admisă într-un singur punct de măsurare, mai degrabă decât pe baza unei medii stabilite la nivelul unei regiuni.

În luna iulie, Comisia Europeană a solicitat Curţii Europene de Justiţie să ia măsuri împotriva Spaniei şi Bulgariei în privinţa calităţii slabe a aerului avertizând că aceste ţări nu îşi protejează cetăţenii în faţa poluării.

Nivelurile de dioxid de azot, un gaz otrăvitor rezultat în urma funcţionării motoarelor maşinilor, depăşeau concentraţia medie anuală legală prevăzută de UE în țări precum Franţa, Belgia, Olanda, Spania, Germania şi Marea Britanie.

Un raport publicat anul trecut de Curtea de Conturi Europeană arată că poluarea aerului este responsabilă pentru aproximativ 400.000 de decese premature în fiecare an în UE şi pentru costuri suplimentare cu sănătatea în valoare de miliarde de euro.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cele mai potrivite vinuri pentru masa de Paște

Valentin Ceafalău, expert în vinuri și membru al echipei de degustători, care a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb din Franța 2023, recomandă...

Sute de credincioși au primit lumină în bisericile din Timișoara

Așa cum tradiția o cere, sute de credincioși au luat lumină astă noapte în bisericile din Timișoara. Ei s-au adunat la Catedrala Mitropolitană, în...

Citește și :