Investiții de peste 9 milioane de euro, în utilaje pentru drumuri, în vest

245

DRDP Tmișoara a beneficiat în ultimii 5 ani de investiții în utilaje de peste 42 de milioane de lei. Asta înseamnă că drumarii nu mai au nicio scuză pentru șoselele pline de gropi sau înzăpezite iarna.

„În conformitate cu strategia de retehnologizare a companiei de autostrăzi, în perioada 2014-2019, a fost achiziționată o gamă diversă de utilaje și echipamente de drumuri de primă necesitate. Acestea sunt utilizate la lucrări de întreținere pe autostrăzi și drumuri naționale, multe dintre ele fiind parte a truselor de reciclare la rece sau din trusele de intervenții rapide. Altele, achiziționate ulterior acestor truse, vin în completare, pentru o mai eficientă utilizare a acestora”, a anunțat DRDP Timișoara.

„Parcul de utilaje și mașini multifuncționale dotate cu echipamente de lucru al CNAIR se va mări cu 135 de unități în următoarea perioadă, din care 15 vor ajunge în parcul de utilaje al regionalei Timișoara. Direcția Mecanizare a demarat procedura de achiziție de noi mașini multifuncționale dotate cu echipamente specifice care să corespundă normelor tehnice actuale în privința motorizărilor și cu caracteristici tehnice de ultimă generație. Se intenționează achiziționarea unui un număr de 135 de bucăți (3 pentru fiecare secție) prin semnarea unui contract de livrare cu durata de 3 ani, valoarea estimată a achiziției fiind de peste 230 milioane lei – fără TVA, procedura fiind demarată deja pe SICAP”, mai aflăm de la reprezentanții DRDP Timișoara.

Iată lista principalelor dotări din curtea DRDP Timișoara:

– Autobasculantă cu lamă și răspânditor – 29 buc

– Autofreză de curățat zăpada – 5 buc

– Stație de asfalt mobilă – 1 buc

– Trusă de reciclare – 1 buc

– Freză de asfalt – 4 buc

– Buldoexcavator – 2 buc

– Compactor – 4 buc

– Excavator – 1 buc

– Încărcător frontal – 1 buc

– Autogreder – 1 buc

– Răspânditor de emulsie cu lance – 4 buc

– Mașină de marcaj rutier – 1 buc

– Finisor de asfalt – 1 buc

– Sonetă demontare/montare parapeți – 2 buc

– Remorcă stropiri succesive – 1 buc

– Remorcă de colmatat rosturi – 3 buc – Autocisternă – 2 buc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.