Un ambulanţier concediat din cauză că era beat a fost reangajat şi a primit salarii compensatorii

292

În ţara în care agenţii de poliţie aşteaptă ora şase pentru a intra în casa unde un criminal ucide, orice este posibil. Chiar şi să fii reinstalat în funcţie după ce ai fost prins băut în timpul serviciului.

Vorbim despre un ambulanţier din Vaslui care fusese concediat pentru că era beat în ultimul hal, în timpul programului de muncă. Un bărbat pe care magistraţii l-au văzut drept victimă şi căruia i-au dat locul de muncă înapoi.

În luna ianuarie un control de rutină efectuat la SAJ Vaslui l-a lăsat pe bărbatul de 48 de ani fără un loc de muncă. În urma testării cu aparatul alcool-test șefii au aflat că ambulanțierul avea o alcoolemie de 0,90 miligrame de alcool pur în aerul expirat. Cum testarea a avut loc în timpul orelor de program conducerea ambulanței a decis să îi desfacă contractul de muncă.

Bărbatul a contestat în instanță decizia serviciului de ambulanță și a avut câștig de cauză. Judecătorii au decis că nu a fost respectată legea atunci când i s-a desfăcut contractul de mună așa că a obligat serviciul de ambulanță să îi redea bărbatului postul.

Mai mult, magistrații au decis că bărbatul merită să primească și salarii compensatorii pentru perioada în care a fost lipsit „ilegal” de locul de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.