25.1 C
Timișoara
duminică 5 mai 2024

Pescarii de pe Bega, verificați de polițiști

Pescarii de pe malul Canalului Bega au fost luați la puricat de polițiștii locali și jandarmi. Agenții de la Biroul Naval au organizat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor de pe malurile râului și au fost verificate, în special, permisele pentru aruncatul undiței.

„Acțiunea a avut loc de la Uzina de Apă și până la Podul Modoș, fiind verificate un număr de 24 de persoane din care 5 au fost sancționate la Legea 61/1991 republicată, pentru fapte precum consum de alcool și săvârșirea în public de acte și fapte obscene și OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura în ceea ce privește prezentarea și deținerea documentelor necesare pescuitului de agrement”, anunță polițiștii.

Astfel de acțiuni comune, în sistem integrat, se vor desfășura periodic, având în primul rând rolul de a preveni comiterea de fapte precum consum de alcool, tulburarea liniștii publice, distrugeri și deteriorări, abandonarea de deșeuri, toate acestea având drept scop menținerea unui climat de liniște și siguranță în aceste zone, cu atât mai mult cu cât se intenționează păstrarea integrității investițiilor realizate din fonduri europene pe malurile Canalului Bega.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

De Paște, un tânăr a fost găsit mort în propriul apartament

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-o locuință din cartierul Fabric. Apropiații săi au alertat autoritățile, după ce bărbatul...

Cele mai potrivite vinuri pentru masa de Paște

Valentin Ceafalău, expert în vinuri și membru al echipei de degustători, care a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb din Franța 2023, recomandă...

Citește și :