14.1 C
Timișoara
luni 6 mai 2024

Doi oameni împușcați în casă, la Iași

Caz incredibil într-o localitate din județul Iași. Două persoane au ajuns, azi noapte, la spital după ce au fost împușcate, în casă, de un individ. Bărbatul a intrat cu o pușcă în locuință și a început să tragă.

„Este vorba despre două victime împușcate, aparent fiind vorba despre același agresor. La fața locului au mers echipaje ale Poliției, Serviciului de Ambulantă Bivolari şi de terapie mobilă intensivă. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, împușcat în abdomen, acesta fiind dus la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi, el fiind internat în Clinica de Chirurgie. Acesta a fost dus direct în sala de operații. De asemenea, un pacient de aproximativ 30 de ani, care a fost împușcat în picior, a fost preluat după primul pacient”, a declarat luni dimineață prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.
În acest caz, polițiștii au demarat o anchetă, pentru identificarea suspectului, iar cercetările continuă, pentru a stabili toate circumstanțele în care a avut loc incidentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

De Paște, un tânăr a fost găsit mort în propriul apartament

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort într-o locuință din cartierul Fabric. Apropiații săi au alertat autoritățile, după ce bărbatul...

Cum se celebrează Paștele în regiunile României. Obiceiurile și tradițiile sunt extrem de diferite de la o provincie la alta

Paștele sau Învierea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinității. O sărbătoare a luminii și a bucuriei, fiind un moment de...

Citește și :