20, povestea cercului închis de maestru și ucenici!

187

20. Dacă cineva vede acest număr pe un afiș așa fără alte explicații suplimentare poate crede orice. Poate fi un punct fix dintr-o înșiruire. Ar putea fi o temperatură ori un număr de casă. Sau o bornă. Într-adevăr este o bornă, dar nu din cea înșirată pe o margine de drum județean ce ne amăgește că mai avem puțin până la un așteptat final de drum.

Este o altfel de bornă pe un parcurs profesional. Este un punct fix în ani de muncă în fața șevaletului. Dacă este puțin ori mult, pot depune mărturie admiratorii artistului. Pentru un debutant ar fi foarte mult, pentru un maestru ce-și scrie boigrafie sunt puțini ani. De fapt, pentru artistul vizual Cristian Sida este o cumpănă de activitate didactică de când încearcă să transmită mai departe ucenicilor dragul de artă și de lucru temeinic făcut.

Galeria HELIOS a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara prezintă expoziția 20. Artistul vizual Cristian Sida expune alături de foștii săi studenți, ajunși și ei, azi, artiști bine apreciați: Georgiana Iancu, Edith Torony, Patricia Ferenț, Nicolae Velciov, Ligia Gaja-Minda, Andrei Dinică. De fapt este o dublă provocare din ambele părți. Este onorant, dar și împovărător din partea unui student, chiar devenit un obișnuit al simezelor, de a expune alături de cel ce i-a îndrumat calea și îi cunoaște parcursul de la primele stângăcii.

La fel de complex este sentimentul maestrului, ce este pus în balanța privitorului alături de cei mai tineri creatori. Se vor vedea ideile comune? Sau se vor delimita clar lucrările? La aceste întrebări, poate și la multe altele încearcă să răspundă expoziția ce-și așteaptă publicul în plin centru, la galeria Helios.

Expoziția face referire la cei douăzeci de ani de activitate didactică la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest, parcurși de Sida.
Artistul explică cum a pornit pe drumul de dascăl, ce are de dat mai departe ceva. De fapt, este un parcurs ce a început de la un alt maestru ce-și dorea un asistent. Este povestea cercului, ce veșnic se închide peste generații.

Cum a început totul? ”Prin primăvara lui 1998, la finele anului VI, mergeam ca de obicei înspre centru, de la facultate, care atunci avea sediul pe Calea Bogdăneștilor, împreună cu Profesorul meu, Romul Nuțiu. La un moment dat, Nuțiu se oprește, undeva în zona Pieței 700, și mă întreabă, și spune ”Sida, de la toamna ce faci?” Eu, aproape sigur pe mine ‚ ”Plec din țară!” El, ”Pai treaba este cam așa, că vrem să te ținem asistent la pictură”. A urmat o tăcere timp de câteva minute. Nu puteam să procesez imediat, plus că propunerea venea de la dascălul meu. Pe de altă parte eu aplicasem la o bursă Unesco, pentru o rezidență în atelierul în care, în anul 1955, Jean Dubuffet se mutase la Vence, în sudul Franței, pentru a realiza cunoscutele Tableaux/Assemblages. Un ciclu de lucrări cu nume predestinat, pentru ca ulterior, modulul de studii la care aveam să predau împreuna cu Profesorul Nuțiu se numea, ”Materiale, materie, sens”. Hazard? (…) Și, treaba a fost cam așa… cum îi plăcea lui să spună. Au urmat apoi nouă ani de muncă împreună, la specializarea pictură, ani în care am făcut practic o a doua facultate. În prezent, studenții, actuali, sau foști, aparțin aceleiași “familii” conceptuale. Cu toții și-au făcut și desăvârșit ucenicia, la aceeași instituție de învățământ, iar în configurația naturală a unei familii, cea a Universității de Vest, rolurile dispar, rămâne doar curgerea firească a timpului și succesiunea generațiilor”, povestește Cristian Sida, fost student, actual dascăl, unul din cei mai activi artiști vizuali români contemporani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.