S-au deschis secțiile de votare! Aproape 600 de locații pentru referendum în Timiș

297

Secțiile de votare din Timiș s-au deschis la ora 07.00. Sunt aproape 600 de locuri în județ unde oamenii cu drept de vot pot pune ștampila pe buletinele disponibile la referendumul pentru definirea familiei.

Cei peste 624.000 de timișeni cu drept de vot pot să își exprime opțiunea, sâmbătă, 6 octombrie, până la ora 21:00, dar și duminică, 7 octombrie, între orele 07:00 și 21:00.

Dacă nu vă aflați în localitatea de domiciliu puteți vota pe listele suplimentare. Oficialitățile din Timiș au anunțat că vor vota pro referendum. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, este așteptat după ora 08:30 la Școala Generală 30 pentru a vota, iar președintele Consiliului Județan Timiș, Călin Dobra, la ora 13:00, la Liceul Jean Louis Calderon.

Pe buletinul de vot este scrisă următoarea întrebare: ”Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”. Atenție! Modificările propuse de PSD nu apar în buletin. Dacă vreți să știți ce anume votați, consultați proiectul de modificare a Constituției pe pagina Senatului, forul decizional în această speță sau în imaginea de mai jos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.