13 C
Timișoara
vineri 3 mai 2024

Galeria Kunst Klinger din Viena debutează în noul an cu timișoreanul Cristian Sida

Pictorul timișorean Cristian Sida își continuă rolul autoasumat de ambasador cultural al urbei sale și începe noul an cu noi proiecte. De fapt, este felul său de a fi în mijlocul publicului devenit deja fidel și de a face și uimi iubitorii de artă.
La finele anului trecut a deschis sezonul cultural la Pôle Culturel de Drusenheim (Strasbourg), iar anul acesta îl începe în forță. Artistul visual Cristian Sida va fi expus în capitala Austriei, de săptămâna aceasta.
Expoziția este organizată de Galeria Kunst Klinger în colaborare cu galeria Silverfineart din Viena. Aceasta e prima expoziție din 2018 a galeriei inaugurată în luna noiembrie 2017. Galeria deschisa de Fabio Gianesi (de la Albertina Museum) și Ana Maria Altmann (fost curator la Muzeele Belvedere și Albertina din Viena) are în portofoliu și alți artiști români activi în spațiul cultural austriac, precum Silviu Orăvitzan, Ioan Nemțoi, Dacian Andoni.
Vernisajul va avea loc joi, 25 ianuarie, în prezența expozanților: Loreta Sttats și Cristian Sida. Cristian Sida este unul din cei mai în vogă artiști vizuali români contemporani, cu zeci de expoziții în țară și străinătate la activ. Pe lângă numeroase expoziții și prezențe în galerii franceze, în urmă cu trei ani a finalizat o serie de picturi murale monumentale care colorează clădirile din Mericourt, în Regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre / Lens.
În 2012 a fost invitat de onoare al orașului francez Saint-Lô, pentru a realiza o lucrare monumentală de 12 metri pentru Primărie, în cadrul Festivalului Internațional Taches-Taches.
Artistul este, de mai mulți ani, rezident în Franța unde participă la proiecte de anvergură. De asemenea, a susținut, ca lector invitat, mai multe conferințe de artă la Université Paris 8 și la École Supérieure d’Art de Lorraine (Metz).
Anul trecut, Cristian Sida a obținut Premiul Excelenței în Cultură ”Eugen Todoran” pentru Științe Umaniste și Arte, oferit de comunitatea academică și Academia Română, filiala Timișoara, dar și Premiul ”Primus Inter Pares” la Salonul Anual al Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara, iar în 2016 a fost recompensat cu Premiul pentru Pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România, în cadrul Salonului Național de Pictură, ediția 2015.
Doctor în arte vizuale, cu studii la Panteon Sorbonne Paris 1, Cristian Sida, francofil declarat, este conferențiar la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara. La Galeria Kunst Klinger artistul va expune 10 picturi. ”Cineva m-a întrebat ”de ce culoare?” Pentru că ea m-a ales pe mine! Eu doar voiam să desenez liniștit”, declară artistul.
Nu în ultimul rând, la Viena, Cristian Sida va începe pregătirea unui nou album de artă, cu intervenții pe fotografiile Verei Brandner din Innsbruck. Albumul urmează să fie finalizat la mijlocul verii. De asemenea, artistul mai pregătește o expoziție care va avea loc la Paris, programată pentru toamna acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Moartea prin răstignire a lui Isus din Nazaret – profeție biblică sau cel mai crunt și inechitabil verdict al secolului I?

Profeție biblică sau nu, în Vinerea Mare s-a hotărât întreaga soartă a creștinismului, conform învățăturilor biblice. Isus Hristos a fost condamnat pe nedrept la...

Piața din Vinerea Mare vine cu prețuri speciale și cu alte ,,mirodenii” FOTO-VIDEO

În toate gospodăriile din partea noastră de țară, cei ce se pregătesc să prăznuiasă Învierea Mântuitorului fac pregătiri minuțioase. E mare forfotă în case...

Citește și :