Două persoane decedate în vestul țării, vezi unde au căzut cu mașina

Doi bărbaţi şi-au pierdut viaţa, iar o femeie se află în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a plonjat, duminică după-amiază, de la o înălţime de aproape 15 metri, în râul Jiu, accidentul producându-se pe DN 66A, în zona localităţii Valea de Brazi, din Valea Jiului.
Maşina a rămas blocată în râu cu roţile în sus, în operaţiunea de salvare a victimelor fiind implicate mai multe echipaje de la Detaşamentul de pompieri Petroşani, Garda de intervenţie Lupeni şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

„Cei doi bărbaţi aveau vârstele de 35 şi 42 de ani. Din păcate, nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au decedat. Cea de-a treia victimă este o femeie de 39 de ani şi prezintă o contuzie la coloana vertebrală. A fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului din Petroşani, conştientă, hipotermică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.

Sursa foto: ISU Hunedoara

Cele trei victime sunt din oraşul Lupeni.

Potrivit primelor cercetări ale poliţiştilor, accidentul a fost cauzat de viteza neadaptată la carosabilul umed. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cum renasc cele două foste mari combinate metalurgice din vestul țării. Investițiile în uzina de la Oțelu Roșu vor fi de peste 200 de...

"Inima de oţel" a României, siderurgia, ar putea renaşte, după decenii în care privatizările eşuate au șubrezit-o de tot. Odată cu ea şi-ar putea reveni economia...

Programul de lucru RETIM în județul Timiș pentru 01 Mai 2026

Compania RETIM informează clienţii şi colaboratorii săi din județul Timiș asupra programului de lucru valabil pentru data de 01 Mai 2026. COLECTAREA DE DEŞEURI Activitatea de...

Citește și :