Echipa formată din patru elevi din Timișoara, locul doi la concursul internațional organizat de NASA

O echipă formată din patru elevi înscriși la Colegiul Național Bănățean din Timișoara s-a clasat, vineri, pe locul al doilea în finala unui concurs internațional organizat de NASA din Boston, SUA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Două echipe formate din doisprezece elevi din Timișoara au participat, în perioada 11 – 12 ianuarie, la finala competiției internaționale “Zero Robotics”, organizată de NASA în orașul Boston, din SUA. Una dintre acestea, alcătuită din patru elevi înscriși la Colegiul Național Bănățean, s-a clasat pe locul al doilea în cadrul competiției, concurând cu echipe din întreaga lume.

„Astăzi (n.r. vineri), vise au fost împlinite. Am realizat un lucru la care visează unii elevi de vârsta noastră. După luni de lucru, codul scris de noi împreună cu coechipierii noștri din America și Italia a fost rulat pe Stația Internațională, în spațiu. Pe lângă acestea, am reușit să excelăm în această competiție și am ieșit pe locul al 2-lea. De asemenea, am cunoscut personalități importante pentru evoluția științei, care sunt o sursă de inspirație pentru noi și pentru o grămadă de oameni în întreaga lume. Am avut plăcerea de a-l asculta pe Steve Swanson, unul dintre astronauții care au fost în a 40-a misiune de pe ISS (International Space Station)”, au transmis, pe Facebook, elevii de la Colegiul Național Bănățean.

Concursul internațional de programare a fost organizat de Institutul Tehnologic din Massachusetts în colaborare cu NASA şi Agenția Spațială Europeană. “Zero Robotics” este un concurs de programare care se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia.

Finala competiției a implicat programarea unor roboți-sferă aflați la bordul Stației Spațiale Internaționale, care au fost controlați în timp real de pe Pământ, astfel încât, în meciurile contra sferelor programate de echipele adverse, să se reuşească acumularea unui scor cât mai mare. Faza finală a fost precedată de mai multe etape de calificare, desfășurate online în perioada septembrie-decembrie 2017, care au constat în simulări 2D și 3D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un teren de peste 2.000 mp de pe malul Bega va fi eliberat de Primăria Timișoara pentru extinderea unui parc

Primăria Municipiului Timișoara continuă eliberarea malurilor Begăi de construcții ilegale ridicate pe terenurile orașului. O suprafață de peste 2.000 mp de pe bulevardul Pârvan...

Acțiuni de dezinsecție terestră și deratizare în luna iunie

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a...

Citește și :