Încep controalele specifice perioadei sărbătorilor de iarnă

Autorităţile judeţene au pregătit un plan de măsuri pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, DSV şi OPC vor demara o serie de controale pentru a evita situaţiile în care consumatorii cumpără produse alterate sau necorespunzătoare.

“Fiecare instituţie va merge pe atribuţiile pe care le are conform legislaţiei şi mă refer aici la Direcţia de Sănătate Publică, care va verifica tot ce înseamnă alimentele şi dacă ele sunt conforme cu prevederile legale, Protecţia Consumatorului va verifica atât produsele alimentare, cât şi cele nealimentare care sunt specifice în această perioadă, iar Poliţia şi Jandarmeria vor avea în vedere măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi ordine publică”, explică Eugen Dogariu, prefectul judeţului Timiş.

Până pe 4 ianuarie 2016, inspectorii ANSVSA împreună cu poliţiştii vor verifica trasabilitatea produselor alimentare şi trasportul animalelor vii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Fostele hale de tramvai devin MultipleXity: Timișoara beneficiază de 68 de milioane de lei din fonduri europene

Primarul Dominic Fritz a semnat contractul de finanțare europeană cu ADR Vest pentru realizarea ansamblului MultipleXity. Astfel, cu 68 de milioane de lei din...

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara: despre necesitatea spațiilor alternative și stadiul proiectelor în derulare

Activitatea Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara se desfășoară în condiții infrastructurale limitate, generate de faptul că Palatul Culturii găzduiește patru instituții...

Citește și :