Au fost anunțate rezultatele concursului de proiecte derulat în cadrul celei de-a 17-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Au fost selectate pentru finanțare 17 proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale, care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții a 570 de copii cu dizabilități, boli cronice sau care se află în curs de recuperare după afecțiuni grave.
La ediția din acest an a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, lansată pe data de 24 septembrie la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz Kozmutza Flóra din Cluj, au fost înscrise 52 de proiecte. Acestea au fost propuse de organizații care derulează proiecte de terapie emoțională, terapie prin artă și intervenții psihosociale pentru copii și tineri cu deficiențe, cu boli cronice sau aflați în curs de recuperare după afecțiuni grave. Dintre cele 17 organizații câștigătoare, trei obțin finanțare pentru prima dată, iar celelalte au mai obținut în trecut finanțare prin acest program. Proiectele desemnate câștigătoare vor fi implementate în perioada decembrie 2025 – august 2026.
Organizațiile care au obținut finanțare sunt din București și din județele Alba, Bacău, Bihor, Cluj, Covasna, Iași, Mureș și Satu Mare. Printre metodele care vor fi utilizate în implementarea proiectelor se numără terapie prin artă (muzicoterapie, art-terapie Phronetic, terapie prin dans Ways of Seeing, alte tehnici de art-terapie expresivă), terapie emoțională (elemente de psihodramă, jocuri dramatice, povești terapeutice Metamorphoses), terapii asistate de cai și câini, hipoterapie, jocuri terapeutice, pedagogie experiențială
„Pe parcursul celor 17 ani de existență a Programului am crescut împreună cu organizațiile implicate și dedicate în diferite terapii și totodată am urmărit cu atenție și bucurie formarea specialiștilor în domeniile terapiilor aplicate beneficiarilor. Suportul profesional ridicat ne asigură despre calitatea terapiilor și totodată ne redeschide perspectiva noastră pentru atragerea în acest Program a noilor organizații care sunt la început de drum și doresc să se implice în asemenea activități,” a declarat András Imre, Directorul Executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Lista proiectelor finanțate poate fi accesată pe www.pentrucomunitate.ro.
Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.


