3,15 miliarde lei pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h. Deocamdată, doar pe 40,88 km!…

Licitaţia pentru Tronsonul 3 de cale ferată Gurasada – Simeria a fost finalizată, a anunțat Dan M. Costescu, ministrul Transporturilor din România.

Acest lucru va permite  atribuirea contractului de execuție lucrări pentru un lot important aferent proiectului de reabilitarea a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, parte componentă a Coridorului IV Pan – European pentru circulaţia trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h.
Durata de execuţie a contractului câştigat de Asocierea FCC – ASTALDI – CONVENSA, este de 36 de luni la care se adaugă 24 de luni perioada de notificare a defecţiunilor, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut.
Valoarea ofertei este de 2.636.523.184,68 lei fără TVA.

Tronsonul Gurasada – Simeria are o lungime de 40,88 km şi face parte din Secţiunea Km 614 – Radna – Simeria.

Lucrările pentru reabilitarea şi modernizarea tronsonului Gurasada – Simeria, linie electrificată dublă, vor acoperi:
#creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători  la 160 km/h;
#lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe o lungime de 40,883 km;
#17 poduri (din care 3 peste Mureş cu deschidere centrală mai mare de 110 m), 27 de podeţe, 4 pasaje superioare, 3 pasaje inferioare;
#lucrări de electrificare şi energoalimentare (inclusiv substaţii de tracţiune electrică de la reţeaua naţională la 25 kv sau 27,5 kv, precum şi sistem de telegestiune SCADA), pe o lungime de 40,883 km;
#lucrări semnalizare (centralizare electronică), 170 de macazuri;
#lucrări ERTMS (ETCS nivel 2 + GSMR), inclusiv sistemul RBS (Radio Block Center);
#lucrări civile în 8 staţii (inclusiv halte comerciale şi halte).
La finalul perioadei legale de contestaţii, contractul de achiziţie publică poate fi încheiat şi semnat de ambele părţi (CNCF CFR SA şi ofertantul câştigător).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Guvernul se va rupe luni! PSD forțează demisia lui Bolojan în următoarele 72 de ore

PSD pregătește retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, conform unei decizii care urmează să fie luată luni, 20 aprilie, în cadrul unei ședințe...

Ora Reciclării: interes crescut și elevi tot mai implicați în protejarea mediului

RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în...

Citește și :