2020 – Anul Politehnicii în Timișoara

101

Când spui despre cineva că a împlinit un secol de existență este deja un prim semn de mare înțelepciune acumulată în acest răstimp. Orice bătrân ajuns la această bornă este o adevărată acumulare de experiență și de vorbe sfătoase.

Dar dacă ne referim la o instituție de învățământ suta de ani este doar prima mare încercare ce atestă tinerețea și elanul acelei școli. În Timișoara avem de multe exemple de școli ce au chiar peste dublul acestori ani adunați pe răboz. Dar nu sunt de nivel universitar.
Dar Școala Politehnică de la noi din urbe a fost prima de acest fel din toată partea noastră de țară ce a răspuns unei nevoi foarte apăsătoare pentru dezvoltare armonioasă a locurilor. A pregătit primii ingineri ce stăpânit știința cu elemente din limba română.

Până atunci tinerii români din întregul imperiu, dar mai cu seamă, din Banat și Ardeal, luau drumul marilor universități din centrul european. Cei mai mulți tineri se instruiau în lumea calculelor cu aplicabilitate practică la politehnicile din Budapesta, Viena, Praga, Brno dar chiar și mai departe la Munchen, Berlin ori alte mari școli germane. Exempele sunt nenumărate.

De la Stan Vidrighin la la Victor Vlad ori chiar Traian Vuia toți au trecut prin amfiteatrele de la Budapesta. Veneau de acolo cu temeinice cunoștiințe dar și cu un mare impediment de a vorbi în termeni tehnici cu lucrătorii și maistorii ce nu știau bine limba germană ori maghiară. Nu erau termeni tehnici potriviți. Nu existau normative și cărți prea multe în limba română. Nici povara extrem de grea a taxelor școlare nu erau un motiv de a merge pe cale ingineriei. Este cunoscut cazul savantului Traian Vuia ce nu a putut finaliza studiile cu o diplomă din lipsa fondurilor. A preferat să devină avocat tocmai din cauza banilor. La facultatea de drept se pare că nu costa atât de mult să devii absolvent cu o diplomă in buzunar. Dar a practicat ambele meserii cu la fel de mare succes în mai multe țări.

Politehnica nici măcar nu a fost prima universitate din Cetatea Timișoarei. La începutul secolului al XIX-lea în clădirea alăturată vechii biserici Sfântul Gheorghe din piața cu același nume (azi) a funcționat pentru câțiva ani seminarul teologic romano-catolic, prima instituţie de învăţământ superior din Timişoara. Totul a pornit în clădirea fostă a ordinului Iezuiților. Aici au început primele cursuri de teologie. În timp s-a mai înființat și o facultate cu caracter civil ce pregătea în domeniile: filosofie și drept. A funcționat, din păcate doar foarte puțin, între anii 1845-1848. Revoluția de la 1848-49 a adus multe schimbări, inclusiv desființarea universității incipiente. Autoritățile nu prea aveau nevoie de oameni cu gândire liberă ce ar fi putut aduce și alte tulburări de regim.

Clădirea aparţine ordinului iezuit pînă în anul 1773 cînd ordinul este desfintat. Chiar piața îşi schimbă numele în Piaţa Seminarului. Azi nimic nu mai amintește de acele începuturi cu excepția ruinelor scoase la lumină prin renovarea locului. Și biserica și clădirea anexă (a seminarului) sunt demolate în 1914.

Imboldul pentru înființărea unei școli tehnice superioare a a apărut încă de la începutul secolului al XX-lea, imperiul Austro-Ungar dorind atât dezvoltarea industrială a Banatului mai coerentă și la proporții cu adevărat extinse.

Această industrializare începuse cu un secol în urma în condiții manufacturiere cu puțini specialiști cu studii superioare.
Urmare a propunerii din ședința Consiliului Municipal din 26 noiembrie 1906, în 1907 primarul Carol Telbisz înaintează Ministerului Instrucțiunii Publice din Budapesta un memoriu privind necesitatea școlii politehnice. însă propunerea ministrului Instrucțiunii înaintată parlamentului din Budapesta în 1911 este respinsă. Totuși, ministerul delegă o comisie formată din rectorul Politehnicii din Budapesta și a 9 profesori care să se ocupe de problemă împreună cu primăria din Timișoara. Demersurile sunt reluate în 1916.

Izbucnește primul război mondial și demersurile sunt blocate de necesități militare. Nu mai erau bani pentru învățământ. Cu toate astea, la 23 noiembrie 1917 primăria hotărăște să cedeze pentru clădirile politehnicii un teren de 8 ha pe malul stâng al Begăi și să amenajeze clădirea unei școli sau a unei cazărmi pentru funcționarea temporară a școlii.

După război, la insistențele filantropului Emanuil Ungurianu, la 27 februarie 1919 primarul Stan Vidrighin înaintează Consiliului Dirigent, Resortul Cultelor și Instrucțiunii, un memoriu prin care se cere înființarea școlii. Consiliul Dirigent hotărăște înființarea politehnicii la 27 februarie 1920, iar conform jurnalului nr. 3191 din 22 octombrie 1920 Consiliul de Miniștri aprobă înființarea începând cu data de 15 noiembrie 1920, alocând un milion de lei. Decretul, cu nr. 44822, este contrasemnat de regele Ferdinand la 11 noiembrie.

La început, cum șoala nu avea un sediu propriu, a funcționat cu un secretariat în cadrul primăriei. Aici au avut loc primele înscrieri pentru candidați și verificarea lor. În primul an, Școala Politehnică și-a început activitatea cu un număr de 117 studenți: 89 înscriși în primul an și 28 în anul pregătitor. Cursurile încep la 29 noiembrie 1920. Corpul didactic era format din rector Traian Lalescu (care preda analiza matematică), Constantin C. Teodorescu (rezistența materialelor și mecanică teoretică), Victor Vlad (geometrie descriptivă), Constantin Cândea (chimie), Augustin Coman (matematică). Cursurile s-au ținut în localul unei școli primare din str. Telbisz, local aflat și astăzi în patrimoniul Politehnicii. Aici funcționează Facultatea de Chimie și Inginerie a Mediului iar în trecut se țineau cursuri sub egida bisericii Sfânta Ecaterina din Cetate. Exista și o cafenea universitară situată într-un vechi club de navigație numit Regatta, pe malul râului Bega. În ceea ce privește cazarea, din păcate, la acea dată, singurul loc care putea fi folosit a fost o închisoare militară.

După ce se obțin cîteva terenuri, din care cele mai mari sunt donate de familia Muhle ce-și diminuează suprafața grădinilor și a serelor de trandafiri, se trece la trasrea planurilor primului campus integrat universitar. În același cvartal urmau să fie ateliere, cămine, săli de studiu dar și administrative.

În anul 1923 a început construirea de pavilioane în bd. Mihai Viteazul. La inaugurarea pavilioanelor din 11 noiembrie 1923 a participat și regele Ferdinand, care a afirmat:
„Dinadins s-a ales mănosul Banat, pentru această școală atât de trebuincioasă dezvoltării noastre industriale din ce în ce mai mare, ca să fie nu numai un factor de muncă serioasă a pregătirii generațiilor viitoare de adevărați pionieri, dar și un cuib al gândirii și simțirii românești și un cheag între Vechiul Regat și provinciile care prin vitejia noastră au fost pentru veacuri aduse la vechea noastră țară. Nu zidurile fac o școală, ci spiritul care domnește într-însa.”

Contribuția lui Traian Lalescu la înființarea școlii

Academicianul Traian Lalescu deși se naște la București și acolo face carieră în științele matematice se simte atras și de Banat de unde provenea părintele său. Traian Lalescu Sr. era funcționar bancar de loc din Cornea județul Caraș-Severin, Ce a ajuns la București. Aici a scris „Agenda băncilor populare și metodul de coeficient Lalescu”.
Tânărul Lalescu studiază cu mari învățați ai epocii: Andrei Ioachimescu, Gheorghe Țițeica, Ion Ionescu-Bizeț. Studiază ingineria șoselelor și podurilor timp de trei ani dar continuă cu studiul matematicii cu: Spiru Haret, Ermil Pangrati, Anton Davidoglu și Nicolae Coculescu.

În 1905 pleacă la Paris ca să studieze, cu o bursă modestă din partea filantropului Vasile Adamachi și în 1908 și-a susținut, la Sorbona, teza de doctorat cu titlul „sr l’equation de Volterra” Aceasta lucrare va fi considerată prima contribuție de seamă în domeniul ecuațiilor integrale și îi va aduce stima marelui matematician Vito Volterra. Tot la Paris a obținut și diploma de inginer la Școala Superioară de Electricitate.
A militat pentru înființarea Școlii Politehnice din Timișoara al cărei prim rector (sau director) a fost în 1920. Printre prietenii săi apropiați s-au numărat pictorul Nicolae Tonitza, sculptorul Corneliu Medrea (care i-a sculptat bustul amplasat la intrarea în Politehnica din Timișoara) și pictorul Corneliu Baba pe care l-a găzduit pe când era student la Belle Arte și în talentul căruia a crezut, oferindu-i acestuia o odaie cu fața la răsărit, ca să aibă lumină când picta.

Profesorul Traian Lalescu a fost cel care s-a străduit să îndeplinească visul oamenilor din provincia Banatului: Școala Politehnică. Prima lui grijă a fost să găsească personalul cel mai potrivit, dat fiind faptul că orice școală trăiește prin intermediul profesorilor săi.

În acea perioadă, Traian Lalescu le oferea studenților următoarele servicii:
-în septembrie 1921, timp de un an, a urmat un curs legat de mașini care a fost predat de profesorul arhitect George Varisse de la Școala Politehnică din Paris;
-a inițiat un ciclu de conferințe publice care a ajutat studenții în dezvoltarea lor intelectuală;
-a înființat un cerc pentru studenți asemănători cu cel existent la marile universități europene;â-chiar din primul an, a înființat două laboratoare: Chimie și Fizică;
-a organizat o serie de biblioteci școlare.

În calitate de profesor, Traian Lalescu a fost profund angajat și a predat un număr impresionant de cursuri având un conținut extrem de variat; acest lucru a fost posibil datorită călătoriilor sale în Franța și Germania, timp în care și-a aprofundat studiile și tehnicile de predare.

Tocmai pentru a marca aceste începuturi destul de grele ale Universității Politehnica în Auditorium-ul Centrului de Conferințe al UPT a avut loc Gala „2020 – Anul Politehnicii în Timișoara”, organizată pentru a celebra rolul pe care Politehnica l-a avut în dezvoltarea orașului în ultimul veac. Partener principal al evenimentului a fost primăria timișoreană.
Cu această ocazie a avut loc o ședință festivă a Consiliului Local Timișoara, lansarea emisiunii filatelice dedicate Centenarului Universității Politehnica Timișoara, în parteneriat cu Romfilatelia SA, premierea unor studenți cu rezultate deosebite și un recital muzical.
Universitatea Politehnica Timișoara, pilon al dezvoltării orașului Timișoara a devenit în acești o sută de ani un reper de netîgăduit al exploziei tehnologice și științifice a urbei. Transformarea Timișoarei în oraș universitar a avut ca efect direct creșterea sa și sporirea atractivității pentru investițiile de toate tipurile, păstrarea spiritului tânăr și inovator, promovarea imaginii sale de avangardă a științei românești și europene.

Pentru a sublinia rolul important pe care Universitatea Politehnica Timișoara l-a avut și îl are în continuare în dezvoltarea orașului, Consiliul Local Timișoara a adoptat Hotărârea nr. 609/2018 privind aprobarea declarării anului 2020 – Anul Politehnicii în Timișoara.
În expunerea de motive privind oportunitatea proiectului de hotărâre privind aprobarea declarării anului 2020 – Anul Politehnicii în Timişoara se precizează că „Oraşul nostru este îndreptăţit să marcheze contribuţia pe care a adus-o Universitatea Politehnica la dezvoltarea învățământului superior tehnic românesc în ultimii 100 de ani, iar evenimentele organizate cu acest prilej în anul 2020 – întâlniri cu oraşele şi universităţile înfrăţite, spectacole, târguri de inovaţie ştiinţifică etc. – sunt elemente care constituie un avantaj important în ceea ce în ceea ce priveşte valorificarea imaginii Timişoarei ca unul dintre cele mai prolifice centre universitare şi de cercetare din România, o componentă de bază în contextul exerciţiului de viitoare Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”.

În urmă cu un secol, Primăria Timișoara a jucat un rol semnificativ în implementarea proiectului înființării unei instituții de învățământ superior pe aceste meleaguri: a alocat fonduri, terenuri, clădiri, a găsit soluții pentru găzduirea secretariatului Școlii Politehnice pe cale de a se înființa, a încurajat dezvoltarea unui campus universitar. Devotamentul și preocuparea activă pentru ridicarea Timișoarei la rangul de Civitas Academica, l-au determinat pe Stan Vidrighin, primarul Timișoarei la acea vreme, să accepte să devină rector al universității (iulie-octombrie 1921), făcând astfel posibilă organizarea concursului de admitere asigurând continuitatea activității Școlii Politehnice, după plecarea lui Traian Lalescu.

Eforturile administrației locale au fost răsplătite din plin: la Timișoara au venit să predea minți luminate ale Europei. În timp, soluțiile tehnice dezvoltate de Școala Politehnică au fost recunoscute și preluate în marile proiecte de dezvoltare a României, de la construcția hidrocentralei de la Porțile de Fier la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră, de la calculele pentru clădirea RomExpo la mari complexe industriale din țară.

Colaborările cu profesori ai Politehnicii precum Corneliu Mikloși, Ștefan Nădășan, Remus Răduleț, Aurel Bărglăzan sau Plautius Andronescu, au transformat orașul, au generat premiere naționale și internaționale, au sporit prestigiul Timișoarei și au asigurat dezvoltarea constantă a celui mai important centru economic din vestul țării.

Cum Politehnica Timișoara este un capitol vast al istoriei locurilor și tot anul acesta aparține lor vom continua să mai aduce în fața cititorilor file din această poveste.

Date puse la dispoziție de Lucian Ronkov de la UPT și din surse externe ( Wikipedia)

LĂSAȚI UN MESAJ