9.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

102 bolnavi de coronavirus în România. Un primar din Banat, confirmat pozitiv

Sunt 102 bolnavi de coronavirus în România, în acest moment, după confirmarea a trei noi cazuri de infectare. Am trecut la Scenariul 3 al epidemiei.

Trei noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate sâmbătă după-amiază, numărul total în România ajungând la 103. Astfel, s/a intrat în Scenariul 3 privind epidemia de coronavirus.

Trei politicieni PNL au fost confirmaţi cu coronavirus, sâmbătă, numărul îmbolnăvirilor ajungând la 1-2. Este vorba despre un deputat, primarul municipiului Deva şi un administrator public/, care au participat la aceeaşi şedinţă cu Vergil Chiţac, confirmat anterior. Autorităţile intră în scenariul 3.

”Sunt confirmaţi pozitiv la testul pentru coronavirus (COVID-19) deputatul PNL, Lucian Heiuş, primarul Devei, Florin Oancea, şi administratorul public Adrian David Nicolae”, a transmis, sâmbătă, Grupul de Comunicare strategică.

Toţi trei erau în izolare la domiciliu, au participat la reuniunea BPN a PNL la care a participat şi senatorul Vergil Chiţac, confirmat anterior cu coronavirus.

Autoritţile au mai precizat că cei trei politicieni nu au participat vineri la reuniunea Biroului Executiv al PNL.

Odată cu confirmarea celor trei cazuri, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 102, iar autorităţile au intrat în scenariul 3.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, intrarea în scenariul al 3-lea presupunea, în estimarea iniţială, „transmiterea susţinută pe scară largă, cu creşterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.

„Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorităţi, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o «transmitere susţinută pe scară largă» a noului coronavirus (COVID-19). Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcţiilor de Sănătate Publică desfăşoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacţilor persoanelor confirmate pozitiv”, arată sursa citată.

Totodată, Grupul de Comunicare Strategică menţionează că, faţă de previzionarea realizată, până la acest moment nu au survenit decese în urma infectării cu noul coronavirus.

Astfel, sunt enumerate măsuri deja adoptate care fac parte din Scenariul 3, înainte de a se intra efectiv în Scenariul 3:

• Măsuri de distanţare socială, limitarea contactului dintre persoane.
• Limitarea activităţilor colective.
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat)
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităţilor sanitare.

„La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate şi/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus(COVID-19)”, mai arată sursa citată.

Sursa:observator.tv

Alte subiecte :

UVT organizează workshop-ul „EACH Eviden – Academia Collaboration Hub”

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), prin Facultatea de Matematică și Informatică, consecventă în acțiunile sale de promovare a parteneriatelor cu mediul de business,...

Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la Teatrul Național Timișoara

Cu noua sa premieră, Teatrul Național din Timișoara propune publicului o incursiune în subconștient. Nu pe filiera Freud, și nici pe filiera Jung, ci,...

Citește și :