100 de numere cât o sută de vise frumoase!

169
Saptămânalul Banatul Azi a împlinit, iată, 100 de numere. De la momentul lansării sale și până astăzi au trecut, iată, doi ani de zile. Nu sunt mulți, nici anii, nici numerele, dacă ne comparăm, firește, cu tradiția marilor ziare românești și, mai ales, de aiurea. Dacă însă ne gândim la vremurile pe care le trăim pe aceste meleaguri, unde firescul pare o ,,vânare de vânt” aproape permanentă, în vreme ce dezordinea naturală a lucrurilor a devenit o formă de viață, nu e, totuși, puțin lucru.

Într-o țară unde se citește atât de puțin, deopotrivă presă scrisă și carte, a îndrăzni să mai ieși cu un ziar mirosind a tipar ( o metaforă, desigur, căci plăcile bătrânului Gutenberg au dispărut, și ele, demult!) e o formă de devoțiune a disperării.

Nu am vrut să ascult atunci, în mai 2016, de vocile tânguitoare, fie din apropierea mea, fie de la …depărtare!, care proroceau, convinse, că moartea ziarului pe hârtie, la noi, e un fapt împlinit.

Am plecat la drum cu o echipă de ,,credincioși” ai slovei tipărite, oameni inteligenți, educați și, înainte de orice, îndrăgostiți iremediabil de această minunată ,,mecanică” a gestului de a răsfoi cu degetele mâinilor paginile de hârtie ale săptămânalului Banatul Azi.
Îmi amintesc cum scria – cu ani în urmă – Nicolae Manolescu, că a simțit multă vreme, atunci când atingea paginile unor cărți, același sentiment cu cel dat de atingerea a două mâini care se iubesc. Mâna femeii iubite, care face din sufletul bărbatului îndrăgostit un fel de împlinire a destinului său pe acest pământ!

Revenind, totuși, la lumea noastră cea de toate zilele, mă gândesc că această aventură a noastră și-a meritat toate nopțile nedormite și, mai mult decât orice, toate creșterile de tensiune nervoasă date de actul atât de complicat și de anevoios de a trimite ziarul spre tipografie și, de acolo, către magazinele și chioșcurile de presă din Timișoara și din Banat, în general.

În fond, nimic nu se compară, mă încăpățânez să cred, cu bucuria cititorilor de presă clasică, scrisă, atunci când, mulți, puțini, aproape că nici nu mai contează acest detaliu, aceștia ajung să răsfoiască, la rândul lor, aidoma lui Nicolae Manolescu, acest obiect numit dorință!

Care, ca orice dorință fermă, răvășitoare, nu poate muri niciodată, pe de-a întregul.

Așa încât, nici noi nu avem de gând să ne oprim prea curând din aventura nebună și plină de neprevăzut, totuși, care ne împinge cu nemăsurarea unei vechi credințe, să scoatem acest ziar multă vreme de-acum înainte.

Să sperăm că, și Cineva acolo sus ne va iubi îndeajuns pentru a ne da puterea, îndrăgostirea și pasiunea neostoită de a merge cu Banatul Azi pe ,,autostrada” anilor noștri de oameni încă tineri, hotărâți, desigur, să nu abdicăm de la fabricarea altor mii bune de numere de ziar, în anii ce vin!

LĂSAȚI UN MESAJ