PSD-ul vrea să-l debarce de la şefia Senatului pe Tăriceanu, suspectat că negociază pe ascuns cu PNL

92

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că există nemulţumiri în partid cu privire la Călin Popescu Tăriceanu, unii colegi acuzând că acesta ar negocia „pe ascuns” cu PNL, iar situaţia acestuia la şefia Senatului va fi discuată de PSD la finalul lunii ianuarie.

Solicitat să comenteze motivele pentru care PSD vrea să îl schimbe din funcţie pe Tăriceanu, Dragnea a negat că se poartă discuţii în acest moment cu privire la „debarcarea” şefului Senatului, însă a recunoscut că există nemulţumiri.

„Era o oarecare nervozitate în grupul senatorial PSD spre finalul sesiunii parlamentare, din cauza unor declaraţii ale domnului Călin Popescu Tăriceanu, atitudini, afirmaţii. O să discutăm cu grupurile în ultima săptămână din ianuarie şi o să luăm în discuţie şi asta. (…) Colegii mei spuneau că există anumiţi membri ALDE, poate chiar dumnealui, care negociază în ascuns cu PNL sau neoficial. (…) Pe de o parte, negociază cu PNL, iar pe de altă parte critică Guvernul şi PNL şi fac pe singurii din opoziţie şi asta a deranjat foarte mult”, a spus liderul PSD.

Dragnea a comentat că PSD i-a oferit lui Tăriceanu poziţia a doua în statul român, cea de preşedinte al Senatului, şi a avertizat că acesta ocupă funcţia în principal cu voturile PSD şi UNPR, refuzând însă un comentariu tranşant cu privire la planurile de revocare.

LĂSAȚI UN MESAJ