17.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Lansarea cărții ”La Tolce Vita”, de Robert Șerban, sub note de umor alături de scriitori, prieteni și studenți-VIDEO

Lansarea cărții ”La Tolce Vita”, scrisă de către editorialistul ziarului Banatul Azi, Robert Șerban, a însemnat o seară plină de umor, alături de colegi, prieteni, dar și camarazi de condei.

Cartea ”La Tolce Vita” – Robert Șerban în dialog cu Marcel Tolcea promite trăiri intense, note de umor, dar și realități dure, ale protagonistului cărții. Prietenul și totodată coleg, scriitor și profesor, Marcel Tolcea, reprezintă ideea exactă și conturează fără doar și poate, conținutul cărții, dorit de autor.

”Mă știu cu Marcel din primii ani de facultate, din 1990. Suntem prieteni foarte buni și am colaborat în multe proiecte. Ideea cu cartea ”La Tolce Vita” mi-a venit la începutul anului, când Marcel a împlinit o vârstă foarte frumoasă. Făcusem deja un interviu cu el pe când avea 50 de ani, și am zis, ca peste 10 să mai facem unul. Mi-am dat seama că este o poveste care se leagă și i-am propus să o strângem într-o carte. Cartea conturează o poveste de viață plină de haz, de întâmplări care de care mai spectaculoase. Am subliniat chiar și o poveste despre Revoluție, foarte interesantă, unde Marcel riscă în anumite circumstanțe. Vorbim și despre momentul când a devenit profesor universitar și a început să fie formator de jurnaliști. Totodată, este o poveste despre lumea culturală a Timișoarei”, declară autorul cărții, Robert Șerban.

Amfiteatrul A01 din cadrul Universității de Vest a reunit prin lansarea cărții, zeci de studenți, apropiați și prieteni, care au ținut să-i felicite pe cei doi scriitori. Profesorul mult îndrăgit de studenți a ținut să introducă mici anecdote, în prezentarea cărții. Amintirile din studenție, evenimentele alături de marii scriitori, lansările de cărți, dar și momentele dificile, au fost marcate, de către profesorul și scriitorul Marcel Tolcea.

”Pentru mine, Robert Șerban este un terorist! Pe parcursul a două luni, cât a durat realizarea cărții, m-a terorizat zilnic. ”Hei, Marcelino! Să nu uiți că ne întâlnim azi. Să scrii, să îmi trimiți”. Uneori ne întâlneam și de trei ori pe zi. A ținut să menționeze și să îmi spună până și faptul să nu uit să vin la lansare. Robert este un jurnalist admirabil. În 1996 a fost asistentul meu la Universitatea Banatului. Încă de atunci era un jurnalist extraordinar.Nu doar că știe să facă interviuri, ci are o calitate umană cu totul și cu totul diferită. Titilul ”La Tolce Vita” cred că mi se potrivește deoarece îmi place să mă bucur de toate lucrurile din jurul meu și să râd împreună cu cei care știu să facă lucrul acesta. Mă tem de oamenii posomorâți”, spune profesorul și scriitorul Marcel Tolcea.

1 COMENTARIU

  1. Intre Tolcea si R Serban sta Marilen Pirtea? Lansarea a fost una electorala? Nu stiam ca este si un fin critic literar, la chimie am vazut ca se pricepe.

Dă-i un răspuns lui lae Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cele mai interesante variații ale jocului de poker din toată lumea

Pokerul, cu multiplele sale variații, este un joc apreciat în întreaga lume, fiecare cultură adaptându-l conform tradițiilor și preferințelor locale. De la vibrantele cazinouri...

Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara

Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați...

Citește și :