De ce ne conduc proștii. Observați că nu e o întrebare!

5545

România este o țară aflată la marginea Uniunii Europene, ce se învecinează cu Ungaria, Ucraina, Moldova, Rusia, Marea Neagră, Bulgaria și Deznădejedea. Dezădejdea, ați înțeles, a devenit vecinul nostru cu cele mai îndelungi granițe.

România este o țară condusă de un amestesc între prostie, ticăloșie, iresponsabilitate și disperare. În același timp, România este o țară cu un popor inteligent, responsabil, conștient, cu umor, tenace și grijuliu cu viitorul lui imediat. Acest popor este vizibil mai ales seara, după ora 19,00, când iese prin piețe și spune ce îl îngrijorează. De fapt, spune că România ar trebui, că România merită să fie condusă nu de o clasă politică hoață, ticăloasă și dezgustătoare, ci de elite.

Așadar, întrebarea mea de astăzi este de ce România nu a fost și nici nu este o ţară condusă de elite, ci de contraelite?

Primul răspunsul, și cel mai simplu, e unul istoric: fiindcă adevăratele elite fie au fost distruse în timpul comunismului, fie au ales calea exilului. Nu vreau să vă sperii, dar o cercetare cu privire la această temă a estimează numărul deținutilor politici din perioada 1944 – 1989 la 1.131.000 oameni. (Gh. Boldur-Lățescu, Genocidul comunist în România)

Iar al doilea răspuns, mult mai aproape de adevăr dar și cinic, sună așa: într-o țară subeducată, manipulată și terorizată mediatic de o presă abjectă, elitele nu mai sunt înțelese. Adică sunt complet anihilate.

Să ne înțelegem: eu nu vorbesc nici despre elitele culturale (de regulă, neînțelese), nici despre elitele autoproclamate. Eu cred că elitele adevărate sunt acele grupuri organizate ce știu să transmită societății mesaje în așa fel încât societatea să înțeleagă ce se întâmplă cu ea.

Sociologii spun că există elite conducătoare şi elite conduse. Paradoxul face că tocmai elitele conduse exercită cu adevărat presiune asupra elitelor conducătoare. Prin faptul că au autoritate şi nu putere. Distincția dintre autoritate și putere vine din Evul Mediu când descria relaţia dintre puterea statală şi cea a Bisericii. Elitele conduse nu se legitimează, ci sunt legitimate, fiindcă sunt plauzibile. Iar validarea mediatică a acestor elite coincide chiar cu crearea a ceea ce se chemă efectul de agendă: impunerea temelor importante ale momentului.

De regulă, elitele sunt purtătoare ale unui mesaj polemic, opus tendinţei generale. Din acest unghi, formula conform căreia elitele sunt rupte de mase, de popor e o stupizenie, fiindcă rolul elitelor constă chiar în faptul de a nu fi în tonul general, unanim, de minimă rezistenţă. Elitele fie se opun unei situații unanim acceptate, fie o nuanţează. Dar nu se opun masei, ci opiniei unanime. Care, de multe ori, înseamnă domnia celor proști. Adică stultocraţia.

Din păcate, în nici o limbă nu există un cuvânt care să traducă expresia „domnia, puterea lichelelor”.

12 COMENTARII

  1. Stiu eu de ce ne cnduc prostii: din cauza votului majortar si universal.

    Trebuie eliminat votul universal, altfel e bai (mare). Acest vot este foarte nociv, asa cum s-a demonstrat de nenumarate ori in practica.
    Trebuie aplicate filtre atit pe alegatori cit si pe alesi, nu e admisibil ca orice idiot sau bolnav psihic sa aleaga sau sa poata fi ales.

    Propunere: drept de vot ar trebui sa aiba numai urmatoarele categorii de persoane:

    – virsta intre 18 si 60 de ani
    – sa poata dovedi ca a lucrat 4 ani din ultimii 5 (exceptie elevii si studentii)
    – sa aiba absolvite min. 8 clase
    – sa treaca un examen (organizat inaintea alegerilor) prin care sa se faca dovada ca respectiva persoana nu este analfabeta functional si are discernamint

    Candidatii care sint alesi prin vot ar trebui ca, pe linga testele anti-analfabetism functional, sa mai treaca niste teste care sa confirme ca nu au probleme psihice/psihologice.

    http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/11/28/votul-universal-ponderat-si-dictatura-majoritatii

    • Un articol destul de interesant al lui Ciucu, care imi aminteste de un Caragiale ce nu avea „nimic imptriva libertatii de opinie, dar [opiniile] nu sunt obligatorii”. Totodata, este un articol mai vechi al lui Ciucu – ramane de vazut daca relativ proaspatul ales (prin vot universal) „Consilier in Consiliul General al Municipiului Bucuresti” mai are si astazi aceleasi dileme si nemultumiri…

    • Acel asa zis „raport” este o dovada vie ca pe lumea asta au existat (exista si vor exista) dobitoci si mai mari decat cei intalniti in Romania, in cazul de fata in Germania. Nici nu este de mirare ca „varfurile” in domeniul prostiei se gasesc in Germania – acolo se intalneste „prostia strict organizata si disciplinata” (de tip „cap patrat nemtesc”) si, de aceea, cu atat mai „performanta” (apropo de ultimul Razboi Mondial: serviciile secrete naziste au dat sistematic dintr-o groapa intr-alta, culminand cu fantezistele, submediocrele si arogantele lor rapoarte secrete privitoare la URSS, care au stat si la baza construirii Operatiunii Barbarossa, cu finalul nefericit pentru „triburile germanice”, dar fericit pentru civilizatie, pe care il cunoastem). Este greu sa gasesti un contraexemplu care sa prezinte atata ignoranta generalizata, atatea ineptii si minciuni puse laolalta ca in cazul acelui „raport”.

      • Germania Federala a fost, la 30 de ani dupa ce a fost distrusa de razboi, cea mai puternica tara din Europa de Vest si intre primele din lume.
        Romania, la 30 de ani de la Revolutia anticomunista este pe ultimul loc in Europa, o tara ca se zbate in saracie, furt, coruptie si prostie.
        Nu cred ca mai are rost sa discutam.

        • Romania nu a beneficiat de Planul Marshall si de 1.5 miliarde de dolari (care inseamna mult mai mult la cursul de astazi al dolarului) pe care americanii i-au turnat cu galeata in Germania Federala. De remarcat ca RDG – tot germani si acolo, la fel de germani precum cei din RFG – era o tara in stare de faliment inca de la inceputul anilor ’80 si, apropo de furturi, dupa „prabusirea zidului”, germanii din RFG au procedat la un furt generalizat si foarte organizat si in mare viteza in RDG – iti recomand un documentar excelent intitulat sugestiv (si didactic) „Cum sa furi o tara” (dupa 1989, cu economia RDG s-a intamplat ce s-a intamplat si cu cea a Romaniei, dar la o viteza mult mai mare). Un razboi de jumatate de deceniu a devastat Germania pana in 1945. Un comunism care s-a intins pe cinci (!) decenii a devastat RDG, Romania si alte tari.
          Prostie, furturi si ilegalitati gasesti si in Germania la discretie (salutari din partea „eroului” Helmut Kohl), dar este o… prostie sa compari in termeni de „cine-i mai puternic” o tara cu mai putin de 20 de milioane de locuitori cu una cu peste 80 de milioane.

          • „RDG a fost varza” din motivul de care vorbeam: „un comunism care s-a intins pe aproape cinci decenii a devastat RDG, Romania si alte tari” (ce „alt motiv” aduce articolul din „RRA”?!). Era vreo „diferenta de rasa” (un subiect preferat de membrii tribului de barbari europeni – germanii si austriecii – un rezultat al propriilor complexe de inferioritate si al unor frustrari in masa) intre germanii din RDG si cei din RFG? Nu. In conditii diferite si rezultatele sunt diferite.
            Sa compari Romania cu Olanda, care a avut colonii si nu a cunoscut nici „tutela” turceasca, maghiara sau ruseasca si nici socialismul? De ce sa nu compari Germania (PIB: 46.893 USD/capita) cu vecinul ei Luxemburg (PIB: 98.987 USD/capita, mai mult decat dublu), cu Norvegia (PIB: 68.430 USD/capita, o data si jumatate) sau cu Qatar (PIB: 132.099 USD/capita, triplu)?!…

LĂSAȚI UN MESAJ