2.1 C
Timișoara
joi 19 martie 2026

CCIA Timiș a participat la primul Târg de job-uri în cadrul proiectului LaborNet

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener al Proiectului „LaborNet – Rețea pentru mobilitatea forței de muncă în zona transfrontalieră”, a participat la primul Târg de job-uri organizat în cadrul proiectului, care a avut loc în perioada 23 – 24 octombrie 2017, la sediul Camerei de Comerț si Industrie Kikinda (Serbia).
La eveniment au participat 17 companii timișene și reprezentanți a două instituții care activează în domeniul ocupării și încadrării persoanelor pe piața muncii: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și Inspectoratul Teritorial de Muncă.

Companiile timișene prezente la eveniment se confruntă cu o lipsă acută a forței de muncă și sunt interesate să angajeze personal din Republica Serbia.

Târgul de joburi s-a dovedit a fi un real succes, la manifestare participând peste 300 de persoane neocupate și șomeri din zona Kikinda. Firmele timișene au participat într-un număr mai mare decât era prevăzut prin proiect, unele dintre acestea participând pe cont propriu. Târgul de joburi propriu-zis s-a desfășurat pe parcursul zilei de 24 octombrie a.c., iar ziua anterioară a fost dedicată creării și dezvoltării Rețelei Labor-Net.

Reamintim că proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul INTERREG IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Serbia și vizează îmbunătățirea potențialului zonei pentru a asigura o creștere favorabilă incluziunii, a facilita accesul pe piața forței de muncă și a spori oportunitățile de angajare.

Proiectul se înscrie pe linia preocupărilor Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș de a găsi soluții viabile pentru criza locală a forței de muncă.

###

Informații suplimentare la tel. 0372 185 285, e-mail: ccoroian@cciat.ro, Cristina COROIAN – expert PR/ CCIAT.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Primăvara își deschide porțile cu stil, inspirație și oferte de neratat la Salonul Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii să descopere noille colecții de sezon și promoțiile speciale...

Românii își doresc comasarea județelor actuale în câteva regiuni importante

Un sondaj realizat de INSCOP Research arată că majoritatea românilor consideră că o reformă administrativ-teritorială, inclusiv comasarea localităților și înființarea de regiuni, ar putea îmbunătăți calitatea...

Citește și :