Zoltan s-a sinucis după ce a aflat că soția îl înșeală cu cel mai bun prieten al său

1006

Un bărbat s-a sinucis după ce a aflat că soţia lui îl înşela cu cel mai bun prieten al său. Cuplul plecase din România să muncească şi să ducă un trai mai bun în Anglia. Vineri, la tribunal, au fost scoase la iveală detalii legate de moartea tragică a acestuia, în urma autopsiei.

Zoltan Benedek a fost găsit mort în casa în care se mutase de aproape trei luni cu iubirea vieţii lui. Plecase din România pentru a duce o viaţă mai bună şi venise în Hull, Anglia, împreună cu soţia sa.

Se cunoscuseră într-un club din România, în 2015, când avea 21 de ani şi s-au îndrăgostit iremediabil. Au plecat mai apoi în Hull pentru a se stabili acolo şi pentru a îmbătrâni împreună, fericiţi. Bărbatul nu se aştepta însă ca fericirea lui să dureze atât de puţin.

De îndată ce au ajuns în Marea Britanie, soţia sa, în vârstă de 30 de ani, a povestit că el nu îşi mai arăta afecţiunea, ba chiar o ignora în multe ocazii şi evita să o sărute sau îmbrăţişeze.

Aparent, din aceste motive, femeia s-a apropiat chiar de cel mai bun prieten al soţului ei, pentru că el o asculta, îi era alături şi îi păsa de nevoile ei.

„I-am spus despre aventura pe care o aveam şi mi-a sugerat să ne întoarcem în România. Avusesem o ceartă imensă pe această temă. Era foarte supărat” a declarat soţia sa în faţa anchetatorilor.

„El mi-a spus apoi să plec şi că nu vrea să mă mai vadă niciodată. M-am simţit vinovată. Nu mai era el” a mai adăugat femeia.

La două săptămâni de la aflarea veştii că tocmai cea pe care o iubea nespus trăia o aventură cu cel mai bun prieten al său, tânărul se schimbase complet.

El a sunat la firma la care lucrau cei doi în Hull şi l-a anunţat pe şeful său că soţia sa nu avea de gând să mai vină la fabrică pentru că urma să se întoarcă în România. În seara de dinaintea tragediei, cei doi s-au certat din nou. Mai rău ca niciodată.

A doua zi, chiar ea, soţia lui l-a găsit mort. Se spânzurase. Nu a putut trece peste durerea trădării şi a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa.

„Am plecat să stau cu prietenul soțului meu în acea noapte, când m-am întors la ora 14, ușa era încuiată și nu am putut intra. Am văzut silueta a lui Zoltan la fereastră și apoi am plecat. Când m-am întors acasă în dimineața următoare, am văzut cheia în fața ușii și când am intrat l-am văzut atârnând în faţa scărilor” a povestit femeia.

În urma autopsiei s-a descoperit faptul că bărbatul băuse de trei ori mai mult decât înainte să se spânzure în apartamentul în care locuia alături de soţia sa.

Tragedia a avut loc pe data de 18 iunie 2018, iar vineri, cauza decesului a fost stabilită: sinucidere prin spânzurare.

Conform Mirror, Zoltan a fost crescut de bunicii săi și nu a avut probleme de sănătate fizică sau psihică pe întreaga durată a vieții sale. Când cuplul se mutaseră la Hull în primăvara anului trecut, unde ambii primiseră locuri de muncă la aceeași fabrică din oraș.

sursa – observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ