Ziua Veteranilor la Timişoara

166
Sâmbătă, 11 noiembrie, începând cu ora 10.45, la sediul Batalionului 32 Cercetare Supraveghere ,,Mircea”, va fi sărbătorită Ziua Veteranilor din Timişoara.
Organizată de Brigada 18 Cercetare Supraveghere ,,Decebal”, sărbătoarea va cuprinde o ceremonie militară și una religioasă la Monumentul Eroilor sublocotenenți post-mortem Ioan Grosaru și Ioan-Lucian Leuștean, în cadrul căreia se vor depune coroane de flori și se va păstra un moment de reculegere în cinstea eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații. De asemenea, vor fi prezentate rezultatele obţinute de echipa Invictus Team România, formată din militari răniţi în misiuni interne sau internaţionale, la evenimentul sportiv paralimpic „INVICTUS GAMES TORONTO 2017”.
Ziua Veteranilor a fost instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi. România se alătură, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei – intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post mortem Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.