13 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Ziua Serviciilor Publice a fost sărbătorită de zeci de timișoreni, în Piața Unirii-VIDEO

Timișorenii de toate vârstele, în special copiii s-au adunat încă de dimineață în Piața Unirii. Ziua Serviciilor Publice a pus la dispoziția tuturor, explicații și amănunte în ceea e privește fiecare serviciu în parte. Copiii au fost foarte curioși, în special, de tehnicile de prim-ajutor pe care le aplică echipa specializată de pe ambulanța Timiș.

Poliția, Jandarmeria și Pompierii au explicat importanța rolului pe care îl au și echipamentele din dotare. Mașinile și scuterele speciale ale poliției și jandarmeriei au fost atracția principală pentru cei mici. Copiii au preferat să se urce la volanul mașinilor și să claxoneze sau să vorbească prin stație. Echipamentul de autopărare, precum pistoalele, pușca de asalt (mitrliera) AK-47, cătușele și electroșocul nu au scăpat din vizorul celor mici sau al adulților.

Baloanele și apa au fost asigurate de către Aquatim. Echipa seviciului care se ocupă cu distribuirea apei a avut grijă ca timișoreni să se hidrateze. Totodată, angajații au împărțit planșe de desen și au interacționat cu copiii, prin pictură.

Ziua Serviciilor Publice a fost gândită de Națiunile Unite, și preluată de la germani, ca o desfășurare de forțe, unde participă instituțiile publice. În Timișoara, s-au prezentat 20 de instituții cu standuri, utilaje, prezentări și demonstrații. În cadrul manifestărilor au participat și diferite oficialități ale orașului, alături de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, și Hep Monatzeder, fost primar al orașului Munchen.

Hep Montzeder a transmis felicitările cuvenite, orașului, care a primit titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, și totodată se bucură de inițiativa preluată. Consideră că această festivitate este foarte importantă pentru timișoreni. Același gând împărtășește și edilul urbei de pe Bega, considerând că manifestațiile au o importanță civică deosebită pentru copii.

În afara activtăților de la standurile instituțiior participante, copiii au vaut parte de mini concursuri, demonstrații, dar și de o piesă de teatru cu păpuși. Micuții au asistat la întreaga poveste populară ”Ursul păcălit de vulpe”, jucată de actori tineri ai Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin, care au intrat în pielea personajelor.

Cea de-a treia ediției a Zilei Serviciilor Publice s-a încheiat cu un concert susținut de către solista Alexandra Mitroi, în jurului orei 14.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :