12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Zidul unei cetăți din vestul țării s-a prăbușit. Noroc că nu se aflau vizitatori în zonă

Un zid al Cetăţii Şoimoş s-a prăbuşit, iar autorităţile locale din oraşul Lipova le recomandă vizitatorilor să fie prudenţi şi să nu se apropie prea mult de ruine pentru a nu exista accidente, în timp ce promisiuni pentru reabilitarea obiectivului au fost făcute de-a lungul ultimelor două decenii atât de Primăria Lipova cât şi de Consiliul Judeţean (CJ) Arad, transmite Agerpres.

Anunţul privind prăbuşirea zidului a fost făcut de vicepreşedintele CJ Arad Ionel Bulbuc, pe contul său de Facebook. În postare, Bulbuc arată că responsabilitatea pentru incident aparţine Primăriei Lipova, care are în proprietate obiectivul.

„Nu mai bine ne-aţi fi lăsat-o nouă, Consiliului Judeţean, să ne ocupăm de Cetate, domnilor de la Lipova, să putem dezvolta o zonă frumoasă la Şoimoş, cum am făcut la Căsoaia sau la Ghioroc?”, a întrebat Ionel Bulbuc în postare.

 

Contactat marţi de Agerpres, primarul oraşului Lipova, Florin Pera, a declarat că cetatea a fost dată în administrarea Consiliului Judeţean timp de un deceniu, tocmai pentru a fi reabilitată, fiind luată înapoi în 2020 pentru că nu s-a pus în practică niciun proiect.

 

„Cetatea a fost dată în administrare Consiliul Judeţean timp de aproximativ zece ani tocmai pentru reabilitare, însă având în vedere că nu s-a întâmplat nimic în tot acest timp, am preluat-o din septembrie 2020 cu intenţia de a accesa noi fonduri europene. Din păcate, programele de finanţare actuale nu prevăd alocarea unei sume atât de mari cât ar fi nevoie la Şoimoş, unde estimăm costuri de 40 de milioane de euro pentru un proiect de reconstruire a 80% din vechea cetate. Ar fi refăcută inclusiv sala tronului, am avea spaţii de expoziţie şi săli de conferinţe iar cetatea ar deveni o atracţie turistică a zonei”, a spune primarul.

El a adăugat că obiectivul a fost trecut în strategia locală de dezvoltare şi se lucrează că introducerea acestuia pe lista Institutului Naţional al Patrimoniului, pentru ca ulterior să poată fi obţinute mai uşor finanţări.

Întrebat dacă există vreun pericol pentru vizitatori după prăbuşirea zidului, primarul a spus că turiştii trebuie să fie prudenţi şi să nu se mai apropie foarte mult de ruine.

„Vom instala în următoarea perioadă inclusiv plăcuţe de avertizare, pentru a se evita accidentările”, a spus Florin Pera.

Cetatea Şoimoş, una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României, se află la limita de nord-est a satului Şoimoş (astăzi parte a oraşului Lipova), pe malul drept al Mureşului, pe dealul Cioaca Tăutului. Construită după primele invazii ale tătarilor în zonă, a fost atestată documentar din anul 1278 şi se află pe lista monumentelor istorice. Numele cetăţii este pus pe seama unei activităţi care i-ar fi adus faima în evul mediu – creşterea şoimilor.

Cetatea a fost construită de o familie nobiliară. Începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, a fost donată succesiv până a ajuns în posesia lui Ioan de Hunedoara (1446). De la 1471, o stăpânesc Nicolae şi Iacob Bánffy, cel dintâi fiind comite de Arad. La 1487, a fost confiscată de la Bánffy-eştii căzuţi în necredinţă faţă de rege. A aparţinut apoi lui Ioan Corvin, fiul natural al regelui, de la văduva căruia, Beatrix de Frangepan, prin căsătorie, a ajuns la Gheorghe de Brandenburg, potrivit site-ului www.cetatesoimos.ro.

Reşedinţă pentru regina Isabela şi fiul ei, Ioan Sigismund Szapolya, Cetatea Şoimoş a jucat un rol important în istorie şi este un exemplu remarcabil de arhitectură medievală.

În iunie 1515, după ocuparea Lipovei, cetatea a fost asediată de către cruciaţii lui Gheorghe Doja. După înfrângerea răsculaţilor de sub zidurile Timişoarei, voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolya a ocupat-o împreună cu alte fortificaţii de pe valea Mureşului. La mijlocul secolului al XVI-lea a devenit rezidenţă princiară pentru văduva lui Ioan Zapolya, Izabella. În urma evoluţiilor politice, a fost cedată trupelor lui Andrei Báthory, care reprezenta autoritatea regelui Ferdinand de Habsburg, în anul 1551. A fost ocupată de turci în 1552, eliberată în 1595, apoi cedată turcilor de către principele Gabriel Bethlen, rămânând în posesia lor până în martie 1688, arată sursa amintită.

În 1788, a fost părăsită oficial şi supusă demolărilor, iar din secolul al XIX-lea a intrat pe lista monumentelor protejate.

Sursa: https://www.g4media.ro/

Alte subiecte :

Citește și :