6.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Zeci de sancțiuni, după o razie în Timișoara

Zeci de persoane au fost amendate în timpul unei acțiuni de amploare a polițiștilor în Timișoara, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cei care au ieșit la terase le-au arătat oamenilor legii certificatele verzi.

De asemenea, timișorenii care nu au purtat mască de protecție pe stradă sau cei care au ieșit din case, noaptea, fără un certificate verde sau declarație pe propria răspundere au fost sancționați.

„Polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.355 de lei, dintre care 16 sancţiuni, conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 4.900 de lei şi 7 sancțiuni au fost aplicate la O.U.G. 195/2002R pentru încălcarea unor norme la regimul rutier, în valoare de 4.205 lei.

De asemenea, 47 de sancţiuni, în valoare de 18.250 de lei, au fost aplicate la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 30 de sancţiuni au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie şi 17 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie”, a transmis IPJ Timiș.

Controalele vor continua, spun polițiștii, mai ales în contextul în care de luni intră în vigoare noile restricții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :