5.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Zeci de persoane amendate în mijloacele de transport în comun. Unii plătesc pentru că au fumat în staţii!

Controalele angajaţiilor Societății de Transport din Timișoara şi ale Poliţiei au dat roade. În utima perioadă 34 de persoane au fost amendate pentru diverse fapte comise în mijloacele de transport în comun, dar şi pentru călătorie fără bilet. Culmea, unii au plătit pentru că au fumat în staţiile de autobuz!
„Patrulele mixte au acționat atât dimineața cât și după-amiaza, în uniformă dar și în civil, pe principalele linii pe care s-au constatat încălcări alte legislației. Pe lângă activitatea de prevenire, au fost aplicate și sancțiuni contravenționale în cazul a 34 de persoane, în valoare totală de 7.380 de lei pentru fapte precum consum de alcool, lipsa documentelor de călătorie, fumat în stații, dar și în mijloacele de transport, comerț ambulant”, transmite Poliţia Locală.
Nici cerşetorii nu au scăpat vigilenţei poliţiştilor. Cei care cereau bani de la călători au  au fost transportaţi de polițiștii locali către serviciile sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Pe urmele germanilor în Banat”, la Universitatea Politehnica Timișoara, cu profesorul Anton Sterbling

Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der Deutschen im Banat...

Lugojul azi | Strategii de campanie electorală, pe ultima turnantă, la Lugoj

Alegerile locale bat la ușă și mai toți candidații pentru funcția de primar al municipiului Lugoj au început să-și calculeze sprintul final. Cei trei „mari”...

Lucrări Aquatim

Citește și :