Zeci de migranți, descoperiți într-o pensiune din Timișoara

    67

    O nouă acțiune pentru depistarea migranților care stau ilegal în Timișoara! Polițiștii de frontieră și jandarmii au găsit 30 de transfugi într-o pensiune din orașul de pe Bega.

    Migranții sunt din India, Egipt și Pakistan și au vârste cuprinse între 13 şi 39 de ani, majoritatea având documente temporare de identitate pentru solicitanţii de azil, dar care nu îşi justificau prezenţa pe raza judeţului Timiş.

    După finalizarea tuturor verificărilor, solicitanţii de azil au fost îndrumați pentru a se întoarce în Centrele Regionale de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din ţară unde sunt cazaţi şi înregistraţi.

    Totodată, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au verificat persoanele fără documente, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.