3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Zeci de copii din Timiş au nevoie de hidroterapie. Ajută şi tu!

Sute de copii din Timiş urmează cursuri de hidroterapie, dar sunt alte zeci care au nevoie urgentă de aceste sesiuni. Ele sunt oferite gratuit de Şcoala Mamei Junior, dar asociaţia non profit are nevoie de ajutor pentru a continua cursurile copiilor cu dizabilităţi.

Dacă în 2017 un număr de 250 de micuţi au beneficiat de astfel de terapii, în 2018 alţi 50 aşteaptă ajutor. Iar aceste terapii sunt posibile datrită sufetelor mari care doneză mereu pentru ei. Membrii asociaţiei apelează din nou la mărinimia timişenilor şi cer ajutor pentru a putea, la rândul lor, să ajute copiii cu dizabilităţi motorii sau mintale.

“Dacă acum câțiva ani am început acest program, prin care ofeream ședințe gratuite de hidroterapie unui grup de 7 copii, astăzi numărul copiilor care ne solicită ajutorul este de peste 450, din care 250 ajung săptămânal la noi. Astfel costurile acestui program sunt în continuare creștere pentru a putea accepta fiecare nou copil al carui părinte ne sună disperat după o soluție”, transmit membri Şcolii Mamei Junior.

La hidroterapie sunt înscrişi copii de vârste diferite, de la cel mai mic, născut prematur la 28 săptămâni, care a venit din a 3-a lună de viață, până la adolescenți care deja au ieșit din programul nostru (4 dintre ei au promovat examenul de bacalaureat și sunt azi studenți).

Costul unei ședințe este de 20 lei/copil. Şi tu poţi ajuta! Donează cât te lasă inima şi portofelul accesând linkul de mai jos:
https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Proiecte/Sustine-hidroterapia

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :