„Ține-mi, toamnă, caii blânzi și birtașii toți flămânzi, și din vinuri fă-mi un râu, cel puțin până la brâu!”
Cum toamna a sosit pe furiș chiar și în mod astronomic, odată cu echinoxul de toamnă de sâmbătă, acest lucru trebuia marcat așa cum se cuvine și la Muzeul Satului Bănățean. Sau poate mai cu seamă acolo trebuia sărbătorit evenimentul! Roadele toamnei ce se adună acum și se adună în hambare și cămări aici între gospodăriile tradiționale vechi sunt cel mai aproape de sufletul oamenilor chiar și din cei ce-și du viața la oraș.
Două din produsele dragi gospodarului acum se pregătesc. Răchia ce înveselește la sărbători dar oferă și o strop de căldură în zilele răcoroase dar și zacusca cu multe gusturi și multer culori împreunate se pregătesc și se pun la cămară.
„Viața satului e marcată de două dimensiuni calendaristice ale toamnei: când se fierbe răchia și se face zacusca – Zeul Răchiei și Zeul Zacuștii. Acesta este catharsisul toamnei, acea bunăstare care izvorăște din pământ și se pogoară din ceruri, când omul depozitează în damigene, flașe și borcane tot ceea ce i-a rodit pământul în decursul verii pe care tocmai au risipit-o vânturile” sună chemarea poetului Borco Ilin truditor al Muzeului dar și maistor al cazanului cu legume în particular.
O mână de oameni inimoși au răspuns la chemarea Muzeului satului și au pus mâna pe legume și au pornit focul sub cazane și ceaune. Bucătarii de ocazie dar cu har s-au împărțit în trei cete: scriitorii, motocicliștii și jurnaliștii. Un alt stand a fost ocupat de cei de la Culinaria Banatica unde s-a preparat un delicios gulaș cu varză specific zonelor locuite de secui. Rețeta vechi descoperită și repusă în valoare este celebra (și originala) „szekely gulas” așa cum se consuma cu secole în urmă în Ardeal.
Ziariștii au preparat un alt gulaș (sau tocană că aproape nu are importanță numele dacă bucatele sunt gustoase) preparat cu găluște.
Scriitorii au pârjolit și tocat pătlăgele vinete și ardei roșii, pe lângă alte componente ceva mai secrete, ce au ajuns până la urmă în cazanul imens de cupru pentru a fierbe la foc mocnit timp de multe ore. Rezultatul a fost una din cele mai deliciaose zacuști ce a fost vreodată de public. Tot zacuscă, la fel de gustoasă, dar după o totul altă rețetă au preparat și bikerii. Ei au făcut un adevărat show culinar-tehnic de la început. Au aprins focul direct de la eșapamentul încins al motocicletei.
„În acest context, prepararea zacuștii depășește condiția de act gastronomic și devine unul ritualic, un gest de recuperare a copilăriei măcar pe moment. Rolul principal al muzeului este de gestionare a memoriei – a patrimoniului imaterial: povești, obiceiuri, tradiții. Și accesarea amintirilor, o nostalgică incursiune în dimensiunea timpului făurit din dragostea necondiționată a bunicilor, a uriașilor care ne-au construit mica noastră veșnicie de atunci, a acelui timp care purta numele nostru personal.”
A fost o competiție cu final deschis dar nedecis. Publicul a gustat din toate și cei mai mulți s-au lins pe degete. Dar în mod diplomatic nu a dat verdictul și a declarat „păi… totul a fost delicios, nu pot să spun ce e mai bun?!”.
Singura concluzie clară a fost simplu de dedus: totul a fost insuficient față de afluxul de degustători. Organizatorii se așteptau la o sută de pofticioși dar au fost mult mai mulți. Poate chiar o mie de curioși după cum a apreciat cineva din public.
Deși multe elemente se țin ascunse de cei mai pricepuți meșteri în prepararea legumelor tot am reușit pentru cititori să aflăm un secret. Gustul este dat și de maiestrai celui ce învârte linguroiul în ceaun. Cu cât este unealta mai veche cu atât gustul este mai plăcut. Una din lingurile de lemn folosite are vechimea de 108 ani! Deci succes garantat!
Pe lângă standurile producătorilor de zacuscă, răchie, cârnaț și murături s-au mai găsit și dulcețuri, brânzeturi legume proaspete, struguri, fructe de toate felurile și câte și mai câte.
Camelia Burghele, specialist etnograf, a făcut o frumoasă și doctă incursiune în tradițiile culinare ale satului bănățean și ardelean pentru ca vizitatorii să aibe o brumă de cunoaștințe despre ce înseamnă produsele văzute în cazane.
Zeice de alte tarabe au fost ocupate de meșteșugarii ce au oferit spre vânzare tot ce se produce tradițional: opinci de piele sau de cauciuc, lemn cioplit cu măiestrie, veșminte croite sau tricotate din lână, cânepă sau in. Au fost și picturi pe lemn sau sticlă, icoane pictate cu mare drag. Târgul meșteșugarilor a avut un succes deosebit. Toți cei ce au trecut de porțile muzeului au promis că vor reveni cât de des se va putea.
