Weekend cu cod portocaliu, aproape 200 de intervenții ale ISU Banat

65

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “BANAT” al județului Timiș a fost solicitat să intervină, la 193 de situații de urgență, între care:

– 167 degajări copaci/crengi căzute pe autoturisme și partea carosabilă, în urma căror au fost afectate 25 autoturisme;
– 13 degajări cabluri de pe partea carosabilă;
– 1 incendiu;
– 1 accident rutier;
– 1 stâlp căzut;
– 1 intervenție degajare persoane înzăpezite pe un drum comunal în localitatea Jena;
– 1 intervenție degajare persoană ca urmare a surpării podelei casei, în localitatea Parța (1 victima 70 ani femeie preluată de SMURD C);
– 1 intervenție în sprijinul SAJ pentru asigurarea accesului în localitatea Stanciova cu o șenilată și un ATPVM din cadrul I.S.U. Mureș (administrare oxigen bărbat, 71 ani);
– 1 intervenție în sprijinul S.C. ENEL Distribuție pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în localitatea Sacoșu Turcesc cu o șenilată din cadrul I.S.U. Mureș;
– 1 intervenție pentru alimentarea cu energie electrică a unui cartier din orașul Făget, respectiv a Stației de Pompieri Făget cu sprijinul unui container tip 4 generator din cadrul I.S.U. Alba;
– 1 intervenție pentru alimentarea cu energie electrică a spitalului TBC respectiv a unui cartier din orașul Făget cu sprijinul unui container tip 4 generator din cadrul I.S.U. Arad;
– 1 intervenție pentru alimentarea cu energie electrică a stației de alimentare cu carburant LUKOIL Făget pentru asigurarea carburantului necesar pentru spitalele din orașul Făget cu sprijinul unui container tip 4 generator din cadrul I.S.U. Hunedoara;
– 1 intervenție pentru alimentarea cu energie electrică a unui cartier din orașul Făget și antene de comunicații cu sprijinul unui container tip 4 generator din cadrul I.S.U. Hunedoara
– 1 intervenție pentru alimentarea cu energie electrică a stației de alimentare cu carburant LUKOIL Coștei cu sprijinul unui container tip 4 generator din cadrul I.S.U. Timiș, ținând cont că în zona Lugoj nu există nici o stație de distribuție carburant disponibilă;
– 1 intervenție pentru alimentarea cu energie electrică a suzinei de apa nr.2 Lugoj cu sprijinul unui container tip 4 generator din cadrul I.S.U. Timiș, ținând cont că în zona Lugoj nu mai era apa potabila la retea;

Duminică după masa s-a decis suspendarea cursurilor pentru zilele de luni – 17 decembrie 2018 și marți – 18 decembrie 2018, în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza județului Timiș.

Instalarea generatorului de la ISU Bihor la uzina de apa nr.1 din Lugoj nu a fost posibilă din cauza drumului de acces la uzină.

LĂSAȚI UN MESAJ