13.4 C
Timișoara
sâmbătă 5 octombrie 2024

Vremea se schimbă brutal în vestul țării!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde întreaga ţară până luni seara.

Vestul țării va intra sub Cod galben de averse de sâmbătă seara de la ora 18.00.

Până duminică dimineața în județele Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș vor fi perioade cu averse,descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50-60 km/h.

Izolat pot fi vijeliiși poate cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.

De duminică dimineața, de la ora 10.00, până luni seara la ora 22.00, se menține Codul galben în aceleași județe. Vor mai fi perioade de averse, în restrângere treptată spre estul teritoriului.

În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25-40l/mp și la munte de peste 50 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 50…65 km/h.

De duminică dimineața până luni la prânz, va fi cod portocaliu de ploi torențiale în județul Hunedoara. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…90 l/mp și izolat de peste 100 l/mp.

În tot acest interval, vremea se va răci accentuat în toată regiunea. La munte, la altitudini în general de peste 1.700 m, pot fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :