Vrăjitorul pianului ce a dus dansurile române în universal a pornit în lume de pe gârla Arancăi

155

Greu de crezut să existe mulți bănățeni sau doar timișoreni să nu fi auzit măcar odată în viața lor numele de Bartók Béla. Se știe că acest om ar fi făcut ori ar fi fost ceva important. Din păcate cunoștiințele lor se cam opresc aici. Cei din municipiu uneori mai pot adăuga ca o mare descoperire că ar exista și un liceu cu acest prestigios nume undeva prin cartierul Iosefin.

Dar în realitate este vorba de o adevărată comoară de cultură și artă mondială ce este aproape trecută sub tăcere și în uitare de conregionalii atît de superficiali ai artistului.

Unii din ignoranță alții din fudulie nătângă cred că dacă este un nume cu rezonanță în altă limbă nu are rost să ne spargem capul cu el. Dacă ar zăbovi măcar câteva momente ar putea afla că acest fiu al pustei bănățene, deși a trăit aproape toată viața la Budapesta dar a sfârșit peste Ocean a făcut enorm pentru cultura română. A fost printre primii muzicieni, în afara celor de etnie românească, ce a pus la cota sa maximă folclorul autentic românesc nu doar prin simple preluări de ritmuri ori linii melodice ci și prin studiu științific aprofundat cu instrumentele savantului mistuit de cunoaștere.

Pentru cei ce au auzit de celebrele „Dansuri populare românești” trebuie să le spunem că sunt doar o mică picătură din tot ce a creat și studiat acest savant al muzicii.

Bartók Béla Viktor János a venit pe lume într-o margine de Banat în orășelul Sânnicolaul Mare, pe atunci în comitatul Torontal, într-o zi de primăvară a anului 1881 (25 martie). Acest loc, doar în aparență modest, nu este de ici de colo. Am mai vorbit și mai mult ca sigur că ne vom mai raporta și în continuare la localitate. Istoria sa se întinde în timp până la epoci extrem de îndepărtate. Dar chiar și Sânmiclăușul Mare poate da un bun start în viață unui tânăr studios în așa fel încât a ajuns unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX. Arta dar și realizările sale științifice nu sunt doar o epocă a istoriei muzicii maghiare și europene, ci și o felie importantă a culturii universale.

A crescut într-o familie de iubitori ai muzicii: tatăl său, profesorul Bartók Béla, a ocupat o vreme și funcția de director al școlii orășenești. Seniorul a cântat la pian, violoncel, a condus o orchestră și chiar sa ocupat de compoziție. Mama sa, de origine germană, Voit Paula a fost de asemenea profesoară și cânta adeseori la pian. A asigurat o frumoasă educație celor doi copii ai familiei ce au deprins de mici tainele pianului.

Micul Bela a vădit de mic două caracteristici aparte: natura sa retrasă și interesul pentru muzică. Potrivit mamei sale, a fost un copil sănătos, viguros la început în primele luni. La o vârsta fragedă de câteva luni a primit un tratament anti varicelă (vaccin) ce nu a funcționat cum ar fi trebuit. Infecția s-a răspîndit în trupul frage.. Copilul a fost supus unui tratament permanent până la cinci ani pentru a îndrepta sechelele infecției scăpate de sub control. De aici și firea retrasă. De mic a fost izolat de alți tovarăși de vârsta lui. A început să meargă mai târziu decât cei sănătoși din cauza bolii sale. Au trecut doi ani înainte de a începe să vorbească, dar în tot acest timp a ascultat, ca o alinare, cântecul și instrumentele muzicale din casă.

Nu putea decît cu mare greutate să se exprime și să spună ce muzică îi place sau nu (nu știa încă să vorbească). La vârsta de un an și jumătate, a recunoscut o melodie, a „compus” o linie melodică ritmic de pe la trei ani, iar la vârsta de patru ani folosea pianul pentru cele patruzeci de melodii pe care deja le cunoștea. Dacă cineva rostea cîteva cuvinte din începutul melodiei reușea să o repete fără greșeală la pian în întregime. Aceste cântecele erau probabil piese populare din folclorul local, așa cum confirmă mai târziu în mărturiile sale scrise. Astfel, cântecul popular a fost de la început una din pasiunile sale pe care mai apoi avea să-l culeagă și cerceteze temeinic.

Primul meu profesor a fost mama mea”, spune el. „… „La 25 martie, în a cincelea an de la naștere, am început să învățăm și pe 23 aprilie, Béla l-a surprins pe tatăl său cu (o piesă la) patru mâini”, a spus mama sa.

În afară de muzică, doar mediul natural îi mai stârnea interesul deosebit. Se pare că observa foarte atent viața și dezvoltarea viermilor de mătase. Din cauza bolilor grave ce se țineu de copil nu a mers la școală. Părinții lui doreau altfel să protejeze copilul bolnav de mersul la școala ce se afla destul de departe. La vârsta de șase ani, a călătorit pentru prima dată la centrul medical de la Radegund din Austria, împreună cu tatăl său.

De aici a scris prima scrisoare a mamei sale ce a fost păstrată.

Dar pe la opt ani a început acasă studiul în particular al claselor I-IV. Cunoștiințele le recuperează foarte rapid pe măsură ce se întrema și sănătatea.

Viața muzicală activă din Sânnicolaul Mare au influențat devenirea micului artist. La 26 martie 1887 un concert dirijat chiar de tatăl său la restaurantul de lux din centru a adus noi orizonturi de ințelegere a muzicii.

În amintirea evenimentului, Béla Bartók a spus că „aceasta a fost prima dată când fiul nostru a auzit muzică orchestrală. Îmi amintesc că uvertura Semiramis a fost interpretată ca prima piesă. Oaspeții continuau să se ospăteze. Dar Bela cel tânăr imediat a lăsat tacâmurile și a ascultat muzica ca vrăjit. A fost încântat, dar a adăugat cu dezgust, că el nu ar putea mânca ca ceilalți când a fost martor la unei muzici atât de frumoase”. Conform unei gazete din acea vreme au fost marșuri, valsuri, fragmente din Voievodul Țiganilor, din Traviata și chiar din Lucia di Lammermoor de Donizetti alături de piese populare. Cele 120 de mese cu petrecăreți erau partea ce aducea bani din acele concerte pentru burghezii înstăriți ce nu mergeau la Operă ci doar la distracție.

Revenind la dezvoltarea muzicală a tânărului Bartók, știm de asemenea din amintirile mamei sale că de la vârsta de șapte ani, copilul a avut deja acel atât de rar „auz absolut”.

Viktor Schreyer a comentat acest fapt cu un coleg de la „Temesvari Hirlap” în noiembrie 1926 când a arătat o compoziție despre curgerea Dunării ce a fost perfect orchestrată scrisă de copil pentru mama sa.

Un episod din copilărie avea să dea măsura omului de mai târziu. În fiecare seară își punea caietele sub encicopediile grele ale tatălui pentru a rămîne perfect drepte fără a avea îndoituri dizgrațioase. Lucrul bine făcut devine a doua sa natură. A rămas o viață întreagă un perfecționist și un sclav al pedanteriei extreme. Bartók a început să compună primele sale piese serioase pentru pian în jurul anului 1890.

Situația complicată ce a urmat după decesul tatălui duc famila în diverse locuri din împărăție. Bartok senior odihnește în cimitirul german din Sânnicolaul Mare. Doamna Bartok Paula cu cei doi minori este nevoită să predea casa următorului director și pleacă la drum. Vor locui pe rând la Oradea, Nagyszőlős, Bratislava. Vor locui pe rînd la diverse neamuri ce erau dispuse să-i găzduiască o bucată de vreme. Ori după cum își găsea de lucru mama cu lecțiile sale de pian. Apoi ajung la Bistrița pentru o vreme și din nou la Bratislava (Pressburg, Pozsony) unde se stabilesc definitiv. Aici va începe Bartok în anul 1899 studiul serios al pianului cu reputați profesori. Schimbările dese de școli și orașe nu vor avea un efect prea bun pentru educația sa dar pianul rămâne pe primul plan indiferent de loc și de condiții. Începe de tânăr să compună. Pentru început au fost preponderent piese pentru dans fiind mult cerute în epocă. Apoi, în Bratislava, sub mâna lui Laszlo Erkel, a avut loc o instruire mai temeinică, inclusiv lucrările de Chopin, Liszt și din J.S. Bach. Rând pe rând a aprofundat clasicii muzicii dar nici un moment nu a lăsat deoparte muzica populară ce-l preocupa în egală măsură. A fost influențat de Ernő Dohnányi ce la apreciat deosebit și la plecarea acestuia la Pesta la urmat lăsând deoparte oferta de a studia la Academia de la Viena.

Talentul fără egal și paleta largă de preocupări artistice aveau să-l ducă la Academia Regală de Muzică de la Budapesta. Ca un burete va absorbi orice de la oricare din maeștrii cu care a studiat.

La Academia de Muzică din Pesta se înscrie la clasa de pian a lui István Thomán și la clasa de compoziție a lui János Koessler. În această perioadă clasicismul și romantismul german, în special Brahms, au jucat un rol decisiv în dezvoltarea stilului său.

Complexitatea personalității lui Bartok la dus în panteonul muzicii mondiale fiind un inovator al avangardei secolului XX. Aplecarea spre cultura populară și prietenia peste ani cu muzicieni de renume ca Enescu avea să-l facă unanim recunoscut încă din viață în marile capitale ale lumii, inclusiv la București unde a concertat în câteva prilejuri. Dar despre aceste povestiri vom mai reveni în alte episoade ulterioare.

LĂSAȚI UN MESAJ