Vor fi închise școlile în valul 5 al pandemiei? Rafila: Poate fi doar o măsură temporară

65
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, spune că școlile nu vor fi închise dacă vor fi cazuri multe de COVID-19, dar cu puține spitalizări, însă poate fi o „măsură temporară”, în situația în care s-ar ajunge la blocarea spitalelor. El a criticat decizia de închidere a școlilor când erau câteva sute de îmbolnăviri pe zi, spunând că decizia a fost nejustificată și chiar iresponsabilă.
Rafila a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că numărul zilnic de cazuri COVID-19 nu ar trebui să fie singurul criteriu pentru închiderea şcolilor, fiind important procentul pacienților spitalizați:
“Aţi văzut ce se întâmplă în alte ţări, sunt sute de mii, în Franţa au avut un sfert de milion de cazuri într-o singură zi, totuşi şcolile au funcţionat. De ce? Pentru că sistemul de sănătate nu este supraaglomerat.  Asta înseamnă că nu trebuie să fie singurul indicator numărul de cazuri care se înregistrează zilnic, ci şi proporţia de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale spitaliceşti obişnuite, cu oxigen sau terapie intensivă”.
El s-a pronunțat pentru menţinerea deschisă a școlilor, dar nu cu orice preţ, spunând că închiderea unităților de învățământ poate fi o măsură temporară, dacă se va ajunge la supraaglomerarea spitalelor:
“Decizia trebuie să ţină cont de modul în care se manifestă această variantă din punct de vedere clinic şi dacă vor fi cazuri multe, dar cu o proporţie mică de cazuri care ajung în spital, atunci nu avem niciun motiv să întrerupem activitatea şcolară. Dacă vor fi cazuri multe, cu blocarea spitalelor, atunci poate fi luată o măsură temporară, dar menţinerea deschisă a activităţilor şcolare, nu cu orice preţ, categoric, dar cu un altgoritm care să fie raţional şi care să nu repete erorile majore, aş spune şi îmi pare rău că spun lucrul ăsta – şi în mod repetat, în care şcolile din România au fost închise luni de zile când aveam 100 sau 200 de cazuri pe zi, total nejustitificat şi aş spune chiar iresponsabil”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.