Vor curge amenzile pentru şoferi în Timişoara! Sistemul de trafic management va fi folosit şi pentru acordarea de sancţiuni

3560

Sistemul inteligent de trafic management începe încet încet să funcţioneze. Cele 230 de semafoare care au împânzit Timişoara nu se aprins încă, dar sunt în teste. De asemenea, la intrările în Pasajul Michelangelo au fost instalate două radare fixe care citesc viteza maşinilor. Şoferi, staţi liniştiţi! Radarele nu sunt omologate încă şi nimeni nu va fi sancţionat. Însă, atunci când întregul sistem va funţiona 100%, autorităţile timişorene spun că vor semna u protocol cu Poliţia Rutieră pentru a omologa radarele şi pentru ca oamenii legii să poată aplica sanţiuni.

„Când sistemul va fi dat în folsinţă, atunci toate informaţiile culese de sistem vor fi folosite pentru acordarea de sancţiuni”, spune primarul Timişoarei Nicolae Robu.

Acest lucru se va întâmpla cel mai devreme peste 4 luni. Asta pentru că implementarea proiectului a beneficiat de o amânare de la Uniunea Europeană. Totul pentru ca sistemul să „înveţe” oraşul.

„Avem încă 4 luni la dispoziţie (până în octombrie) pentru ca sistemul să autoînveţe din traficul real al Timişoarei. Sistemul nostru este unul evoluat, adaptiv. Nu are parametri prestabiliţi. Ei se ajustează pe măsură ce sistemul cunoaşte traficul real din oraş, acea mulţime de camere video transmit în permanenţă sistemului de control informaţii privind situaţia reală de pe diverse artere. Este conceput astfel încât paramentrii să se modifice dinamic în timpul funcţionării, astfel încât să se ajungă la valorile ce asigură optimul. Nu poţi avea undă verde peste noapte din momentul în care softul este funcţional, este nevoie de etapa aceasta de învăţare care să asigure optimul”, a explicat edilul şef.

Amânarea nu a însemnat nicio sanţiune pentru Primăria Timişoara. Proiectul sistemului de management al traficului prevede montarea de semafoare în 44 de intersecții, modernizarea a 90 de intersecții, montarea de 230 de camere de supraveghere în 134 de locaţii, dar şi amplasarea a 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu. Obiectivul este realizat prin fonduri europene, iar valoarea proiectului este de 25,6 milioane de lei.

1 COMENTARIU

  1. „Când sistemul va fi dat în folsinţă, atunci toate informaţiile culese de sistem vor fi folosite pentru acordarea de sancţiuni”, spune primarul Timişoarei Nicolae Robu.” Am inteles, totul pentru sanctionarea cetateanului si stoarcerea lui in folosul primariei. Dar ceva in folosul cetateanului aveti? Ca de exemplu locuri de parcare in centru!!! Un sistem de plati la administratia financiara si trezorerie mai lesnea!!!! O administratie fara prea multa birocratie si plimbat intre birouri atunci cand ai o problema!!!!

Dă-i un răspuns lui Vincent Vega Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.