Sunt ecouri, în rândul magistraților, după ce o veste șocantă a venit azi din Timișoara. aceea că judecătoarea secției Penale de la tribunalul Timiș s-a aruncat de la etajul șapte al blocului în care locuia, pe Calea Aradului. Femeia, fost procuror, avea 41 de ani. Și e caracterzată drept un profesionist desăvârșit de conducerea Tribunalului Timiș.
Colegii din cadrul Tribunalului Timiș își iau rămas bun de la un om cu adevărat valoros
Colegii magistratului de la Tribunalul Timiș au transmis un mesaj familiei.Magistrații vorbesc despre omul valoros pe care l-au pierdut din rândurile lor.
„Cu adâncă tristețe în suflet, anunțăm trecerea prematură în neființă a colegei noastre judecător Sorina Lupșa în data de 7 iulie 2025.Sorina a fost un om deosebit, un profesionist dedicat și un coleg mereu gata să ajute, să zâmbească și să inspire prin calmul și echilibrul său. Prezența ei în cadrul colectivului Tribunalului Timiș a fost un sprijin pentru toți cei care au avut privilegiul de a o cunoaște și de a lucra alături de ea. Gândurile noastre se îndreaptă în aceste momente grele către familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.Colegii din cadrul Tribunalului Timiș își iau rămas bun de la un om cu adevărat valoros, care va rămâne mereu în amintirea noastră. Dumnezeu să o odihnească”, transmite Tribualul Timiș.
Judecătoarea din Timișoara, Adriana Stoicescu arată spre „judecătorii de mucava”
La rândul său, fost președinte al Tribunalului Timiș, judecătoarea de la Curtea de Apel Timisoara Adriana Stoicescu, cunoscută pentru opiniile sale tranșante pe Facebook.
„Mai puteti, mă, înțelepților, să ne urâți? Mai aveți resurse? Mai aveți venin? Pentru că, știți bine, voi ați împins-o pe Sorina. Voi și ura voastra. Si neputința noastră de a ne apăra. Voi, ăștia de aplaudați moartea, aveți sângele ei pe mâinile voastre. Muncea si fata asta ca un rob, chit că se vor trezi deontologii să vă spună altceva. Era tristă și era epuizată. Si pe ea ați înjurat-o si ați blestemat-o. Ca și pe mine. Și pe toti colegii mei. Si uite, unii nu mai fac față. O societate dementă, ce se hrănește din ură, din suferința altora, ce se bucură când cel de alături e strivit. Dumnezeu sa te ierte, Sorina Lupșa!Si tu sa ne ierți că nu am înțeles la timp…. Iar pe voi, judecatorii de mucava ai retelelor de socializare, Dumnezeu, poate, vă va ierta. Eu, nu!Pentru că voi sunteti vinovati! Voi ați omorât-o pe Sorina. Toți”, a scris pe Facebook Adriana Stoicescu. Reamintim că e al doilea judecător care s-a sinucis în două luni. La Oradea, o judecătoare s-a spânzurat în luna mai.

