Vizită județeană la Nisporeni și Chișinău. Foto

544

Cu prilejul unei scurte vizite la vecinii și prietenii de dincolo de Prut, Călin Dobra președintele Consiliului Județean, a ținut să împărtășească primele impresii cu care s-a încărcat acolo. Se pare că această călătorie a fost fructuoasă și s-ar putea finaliza cu unele contacte avantajoase pentru ambele părți. Iată ce aflăm de la pagina socială a președintelui CJT. De fapt primele schimburi concrete deja au fost concretizate.

”Dragi prieteni,

Timp de două zile am întreprins o vizită în Republica Moldova, la invitația prietenilor Vasile Bîtcă, fost ministru al Dezvoltării și Ghenadie Verdeș, președinte al Raionului Nisporeni.
Vizita a fost cum nu se poate mai potrivită și să ajung în Basarabia chiar în Anul Centenarului mi-a produs o mare emoție. Gazdele noastre sunt oameni de mare omenie, iubitori de neam și împreună am avut ocazia să descopăr frumusețile Raionului și Chișinăului: Mănăstirea Vărzărești, Mănăstirea Hîncu, Mănăstirea Nisporeni cu a sa Cruce a Mântuirii Neamului Românesc, un monument de peste 35 metri, Crama Mileștii Mici, Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova. Un moment special a fost întâlnirea cu elevii Liceului Mircea Eliade care au organizat un spectacol în semn de mulțumire pentru vacanța deosebită pe care au petrecut-o vara trecută în Timiș, la Poieni Strâmbu, iar dansurile populare specifice zonei m-au făcut să nu pot rezista tentației de a intra la joc.

Întâlnirile avute cu membri ai Consiliului Raional și cu primari din Nisporeni mi-a dat posibilitatea să identific câteva proiecte pe care să le materializăm chiar de anul viitor și pe care vreau să le împărtășesc cu voi: în primul rând Județul Timiș va dona Raionului Nisporeni o mașină de intervenție la incendii; împreună cu Centrul de Cultură și Artă, Ansamblul Banatul și Ansamblul Folcloric din Nisporeni vor organiza mai multe turnee atât în Timiș, cât și în Nisporeni; firmele care doresc să își prezinte produsele vor fi invitate la târgurile de afaceri de la Timișoara; iar dintr-o viitoare delegație care va vizita Raionul Nisporeni voi propune să facă parte și câțiva primari pentru a identifica noi posibilități de colaborare.

Vreau să mulțumesc pentru tot ce au făcut pentru noi președintelui Raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeș și fostului ministru al Dezvoltării, Vasile Bîtcă, pe care îi aștept cu drag în Județul Timiș.”, a transmis Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.