3.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Vizita de lucru a președintelui CCIA Timiș la Budapesta

În cursul zilei de astăzi, 20 mai, Președintele CCIA Timiș, Florica Chiriță, se află la Budapesta unde a avut două întâlniri de lucru importante destinate identificării de oportunități de cooperare cu comunitatea de afaceri din Ungaria dar și cu cea a țărilor dunărene.

Astfel, prima întâlnire a fost cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie Budapesta, dl. Elek Nagy. Propunerile de cooperare formulate de Președintele CCIAT au fost transpuse într-o agendă de lucru comună pentru anul acesta care vizează organizarea câte unui forum de afaceri la Timișoara și respectiv Budapesta, participarea firmelor la târguri și expoziții din cele două orașe cât și organizarea la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT a unui eveniment destinat Ungariei ce va cuprinde întâlniri B2B, vizite la firme, o expoziție de produse maghiare și o seară culturală.

Cea de-a doua întâlnire a fost cu dl. Áron Littvay-Kovacs, Șef de Departament în cadrul Federației Camerelor de Comerț Dunărene (FDCC). În calitatea CCIAT de membru al Federației, a fost lansată propunerea de realizare la Timișoara, în septembrie a.c., a unui Forum de Afaceri Dunărean, cu participarea companiilor din Austria, Serbia, Ungaria și România, beneficiind de sprijinul camerelor de comerț din Viena, Budapesta și Belgrad cât și al Ambasadei României în Serbia. Totodată, Președintele CCIAT a înaintat propunerea ca Adunarea Generală a FDCC, preconizată a avea loc la Ruse (Bulgaria), în septembrie 2022, să se desfășoare la Timișoara. Propunerea a fost preluată și va fi supusă aprobării în ședința Consiliului Director al FCDD din 26 mai a.c.

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :