7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Violul din Parcul Botanic n-a fost viol și n-a fost în Parcul Botanic…

În urmă cu câteva zile, o minoră în vârstă de 17 ani, dintr-o localitate din județul Timiș, a declarat că a fost bătută și violată, în miezul zilei, de un necunoscut în Parcul Botanic din Timișoara.
Fata a fost transportată cu o ambulanță și i-au fost acordate îngrijiri medicale după ce medicii au constatat că avea o sângerare masivă.

Referitor la fapta de viol reclamată, în data de 30 martie, că s-ar fi produs în Parcul Botanic din municipiul Timișoara, însă, Poliția județului Timiș a comunicat faptul că în urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-a stabilit că a fost un act sexual consimțit, între cei doi minori de 15 și 17 ani.
Acesta nu s-ar fi consumat în Parcul Botanic, ci s-ar fi consumat într-o locuință situată pe raza municipiului Timișoara.

Pe de altă parte, polițiștii continuă cercetările în vederea soluționării cauzei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :