Viiturile fac ravagii în vestul țării! Un drum județean distrus de ape

343

Traficul rutier pe drumul județean care face legătura între localitățile Frumușeni și Aluniș, din județul Arad, a fost închis miercuri seară, după ce o viitură a distrus o parte din șosea, transmite Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean Arad, președintele instituției, Iustin Cionca, a dispus miercuri seară închiderea drumului județean dintre localitățile Frumușeni și Aluniș, pentru că o viitură a distrus o parte din șosea, respectiv un podeț.

„Circulația este imposibilă în zona afectată. O echipă a Consiliului Județean este la fața locului, o parte din drum a fost distrusă total, podețul este luat de apă. Fac un apel la arădeni să folosească rute alternative, pentru că aici circulația este blocată. Vom închide drumul cu bariere și vom semnaliza participanților la trafic că nu pot folosi acest traseu”, a declarat Iustin Cionca.

De asemenea, conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, șase gospodării și trei case din comuna Frumușeni au fost inundate, în urma unor scurgeri de pe câmp, iar valea nu a mai putut prelua debitul de apă.

„Se acționează cu modulul de pompare de mare capacitate, doi ofițeri și cinci subofițeri pentru evacuarea apei de pe stradă și apoi din gospodării”, a informat ISU Arad.

Județul Arad s-a aflat miercuri, timp de câteva ore, sub cod portocaliu de averse ce au cumulat 30-35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care au luat aspect de vijelie și grindină de dimensiuni mici și medii.

sursa: hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ