„Vieți, nu note”, regizat de românul Daniel Druhora, a câștigat premiul Emmy, la Los Angeles

72

„Vieți, nu note”, un documentar realizat de Daniel Druhora, un român stabilit în Los Angeles, a câștigat premiul Emmy în cadrul competiției regionale din Los Angeles 2022. Premiul a fost câștigat la categoria de cel mai bun program independent.
Documentarul relatează povestea a 36 de studenți din cadrul USC (Universitatea din California de Sud), care călătoresc în cea mai mare tabără de refugiați din Europa cu speranța de a oferi soluții inovatoare zecilor de mii de refugiați aflați pe insula Lesvos, în Grecia. Studenții din cadrul programului universitar „Inovare pentru crize globale” aplică principii de inginerie, design și antreprenoriat pentru rezolvarea problemelor comunităților aflate în centrul crizelor globale.

„De-a lungul filmului, studenții USC s-au concentrat asupra problemelor legate de canalizare, adăpost, electricitate și educație pentru cei peste 20.000 de refugiați din Tabăra Moria – un loc descris de localnici drept „iad pe pământ”.” afirmă Daniel Druhora, cel care a scris scenariul, co-produs și regizat documentarul.
Niciunul dintre creatorii filmului nu și-a imaginat vreodată că acesta va câștiga atât de multă atenție în lumea televiziunii, deși Daniel Druhora recunoaște că scopul documentarului a fost de a sensibiliza opinia publică cu privire la tragediile trăite de refugiații din Grecia. „Nu am vrut ca acest documentar să fie doar un alt film bazat pe probleme de care oamenii uită repede”. continuă Daniel.
Filmul prezintă rezolvarea unor probleme reale în conformitate cu programul „The Grand Challenges Scholars”, un nou model de educație, cu scopul de a pregătii ingineri și antreprenori tineri pentru a avea un impact social. „Încă de la început, scopul nostru a fost să comunicăm profesorilor și studenților din lumea întreagă acest mod inovator de predare și educare. Cred cu adevărat că acesta este tipul de efort care trebuie replicat și multiplicat în toate unitățile de învățământ”, a spus profesorul Becerik-Gerber, șeful Departamentului de Inginerie Civilă și de Mediu din cadrul USC.

Daniel Druhora accepts the Independent Programming Emmy for KCETís ëLives, Not Gradesí during the 74th Los Angeles Area Emmy Awards at the Television Academy Plaza on Saturday, July 23, 2022, in North Hollywood, Calif. (Photo by Danny Moloshok/Invision for Television Academy/AP Images)

„Sarcina pe care o primesc studenții la începutul documentarului de a face o diferență în viețile refugiaților, pare la prima impresie o provocare absurdă. Însă, ceva remarcabil se întâmplă pe parcurs. Acești studenți sunt în mod clar schimbați de această experiență.” afirmă Daniel Druhora.
Daniel Druhora este regizor de documentar și scenarist nominalizat la Emmy. A lucrat la dezvoltarea și post-producția lungmetrajelor „The Land”, „Gangster Squad” și „The Lego Movie” pentru Warner Brothers și Rideback. Daniel a emigrat în SUA imediat după Revoluția din ’89 și a realizat documentare axate pe probleme sociale.
Scurtmetrajul său „Elie’s Overcoat” a câștigat un premiu MPSE Golden Reel, iar scenariul său „Climbers” despre echipa olimpică de ciclism a Rwandei a fost nominalizat de Forecast Pictures din Paris și a ajuns în semifinala din cadrul competiției Nicholl (The Academy Nicholl Fellowships in Screenwriting).
În prezent, Daniel Druhora produce documentarul „1000 Saras” despre înotătoarea olimpică și activistă Sara Mardini, care a fost acuzată de crimă. Documentarul este realizat în colaborare cu ARD și ARTE. De asemenea, Daniel regizează un alt documentar, numit „Cloudwalkers”, despre începutul internetului și viitoarea eră a inteligenței artificiale.
Documentarul „Vieți, nu note” va avea premiera în România pe data de 17 septembrie (a.c.), la Cluj-Napoca, în prezența regizorului Daniel Druhora.
Trailer documentar: www.youtube.com/watch?v=LgWi4fcAYms

LĂSAȚI UN MESAJ