Viața bate filmul ! S-a îndrăgostit de pacientul căruia i-a salvat viața !

890

„Mi-am ales meseria de asistentă medicală din dorința sinceră de a-i ajuta pe oameni. Pe vremea aceea, să tot fi avut vreo douăzeci si unu de ani, lucram la secția de reanimare a unui spital din capitală.”, își începe mărturia o asistentă din România.

”Ajutam oamenii, uneori redam vieți sau, pur și simplu, îndrumam bolnavii suferinzi cãtre ultimul drum. Reanimarea era un fel de purgatoriu, unde se triau bolnavii. Pentru mulți dintre ei, infirmi sau irecuperabili, moartea însemna trecerea într-o lume mai bunã. Aproape cã mã obișnuisem cu fiorul acesta rece și ciudat, pe care mi-l dãdea apropierea doamnei cu coasa. Verificam în fiecare noapte bolnavii gârboviti în paturile metalice, schimbând u-le perfuziile sau ascultându-le, rãbdãtoare, pãsurile. Într-una din seri, la sectia de reanimare a spitalului a fost adus un tânãr suferind de o formã foarte gravã de pneumonie, cu complicații renale. Avea febrã trecutã de patruzeci si tremura în ultimul hal. Era aproape inconștient.ș

„Se prãpãdește, sãracul de el“, mi-am spus când i-am citit expresia pieirii în ochii albaștri, atât de frumoși, dar împãienjeniți. Nu-mi puteam dezlipi privirea de pe figura lui. „O mai trãi pânã la ziuã?“ m-am întrebat eu, cu glas tare. — Medicii au spus cã nu mai are aproape nicio șansã… a venit, de undeva de lângã mine, rãspunsul prompt al asistentei-șefe. Pãcat! Atât de tânãr, sã dea ortul popii… În noaptea aceea, dintr-un impuls pe care nu mi-l pot explica, am rãmas la cãpãtâiul lui. I-am am pus pe frunte comprese umede, apoi i-am schimbat perfuziile. La puțin timp dupã miezul nopții, bolnavul a deschis ochii. „Gata, își dã duhul!“, mi-am spus eu. Dar el mã fixa cu ochii lui mari, de un albastru intens, implorându-mã parcã sã-i dau viațã. I-am verificat pulsul, apoi m-am aplecat încet asupra lui. Respira. Greu, dar respira. O razã de speranțã mi-a inundat ființa.

— Rezistã! Încã puțin și vei vedea cã durerea va deveni suportabilã! îl încurajam eu. O sã te faci bine! Eu încercam cu disperare sã-l țin în viațã, însã mã gândeam totuși cã nu avea prea mari șanse.

Dar dacã scãpa? Mai existã minuni dumnezeiești.

— Dormi! Te rog, încearcã sã te liniștești ! Mâine-dimineaåã îți va fi mai bine… Dupã ce a închis ochii, m-am rezemat cu capul de speteaza patului lui, unde m-a toropit un somn adânc. M-am trezit abia dimineața, la ora cinci, când trebuia sã-mi vinã schimbul. Bãiatul nu murise. Din patul lui, mã privea senin și-mi zâmbea cu mulțumire. M-am apropiat de el, și, prefãcându-mã cã-i ridic perna, ca sã nu fiu observatã de ceilalți pacienți, și mi-am atins buzele de obrazul lui. Temperatura îi scãzuse aproape de normal. În plus, era conștient. L-am chemat imediat pe medicul de gardã. — Bãiatul a suportat bine tratamentul cu antibiotice. Sorã, mai adu plasmã! Ca purtatã de un resort, m-am rãsucit si am plecat grãbitã spre camera de gardã. Nu știu când m-am întors. L-am surprins încercând din toate puterile sã articuleze un cuvânt. Era salvat.

Noptea aceea, cât fãcusem de gardã, mi se pãruse cea mai obositoare de pânã atunci. Mã încercau sentimente contradictorii. Nu trebuia sã mã arãt atât de interesatã de persoana lui, dar eu simțeam ceva pentru Rafael (îi citisem numele în fișa medicalã). Era atât de frumos, cu trãsãturile lui de înger bizantin… Dacã îi dorisem cu atâta intensitate viața, o fãcusem și dintr-un egoism greu de explicat. Îl plãceam și-l doream cu toatã fiinta. Poate cã el era alesul meu… Majoritatea bãrbaților din viața mea, puștani de bani gata, mã dezamãgiserã. Nu fãceau decât sã mã scoatã din sãrite cu figurile lor arogante și aerele de atotștiutori în materie de muzicã, droguri și sex. Rafael era diferit. Figura lui clasicã inspira un bun-simț ieșit din comun și, mai ales, încredere. Sã mã fi îndrãgostit de el la prima vedere? A doua zi, nu mi-am început bine tura de noapte, cã m-am îndreptat glonț spre patul lui, nerãbdãtoare sã-l vãd cum se simte. Mã aștepta cu ochii ațintiți spre ușã. — Credeam cã vii mai devreme, a articulat el, strâmbându-se de durere.

— Sunt aici. Voi veni în fiecare zi la tine. Pe fața lui se putea citi un mare semn de întrebare. Nu mai putea vorbi, dar înțelesesem cã voia sã mã justific.

— De ce… nu îți pot spune. Așa. Vreau sã am grijã de tine ca de propriul meu frate.

— Ești atât de frumoasã! mi-a șoptit el, cu ochii înlãcrimați.

Roșisem. În momentul acela, mã preocupa gândul cã o șuvițã rebelã îmi cãzuse, de sub boneta albã, pe obraz. I-am încãlzit mâinile slãbite de boalã, apoi l-am sãrutat. A închis ochii, adormind instantaneu. În ziua urmãtoare, Rafael fãcuse eforturi disperate sã se ridice la marginea patului. Aflasem asta de la una din colegele mele. — E tare frumușel bãiețicã ãsta de la salonul opt. Și a scãpat ca prin urechile acului.

—Și eu mã bucur, îmi era teamã cã se va prãpãdi… — Știi ceva? Tot întreabã de tine. — Serios? m-am arãtat eu surprinsã.
— Spune cã i-ai salvat viața.

— Așa spun toți pacienții. A avut zile, asta-i tot! Mai aflasem de la colega mea cã fusese vizitat în ziua aceea de o doamnã dichisitã, care spunea cã-i maicã-sa. — Sãrãcuța, când l-a vãzut în viațã, nu i-a venit sã creadã. E și acum în salonul lui. Curiozitatea, dar și dorința de a-l vedea m-au fãcut sã mã îndrept într-acolo, ca sã-i dau binețe. Pe pat, lângã el, mama lui se strãduia sã-l hrãneascã.

Femeia m-a privit bucuroasã și mi-a strâns mâna.

— Sunt atât de fericitã sã o cunosc pe cea care i-a salvat viața fiului meu! Mã cheamã Emilia Hristodorescu, dar poți sã-mi spui Ema.

— Încântatã! Fiul dumneavoastrã este foarte curajos. A luptat din rãsputeri cu moartea și medicii spun cã însãnãtoșirea lui este un miracol. — Dora, ți-l las în grijã! Tu știi cel mai bine ce e de fãcut ca sã se însãnãtoșeascã și, în plus, înțeleg cã e ceva mai mult în joc decât competența ta medicalã… mi-a spus ea, privindu-mã drept în ochi. Iarãși am roșit. Oare ce vorbise Rafael cu mama lui? Nu îndrãzneam sã mã gândesc la acest lucru… M-am chinuit o zi întreagã sã aflu tâlcul acelor vorbe. În alte condiții, m-ar fi deranjat, cãci nu sunt obligatã sã-mi leg viața de cei pe care-i îngrijesc și, mai ales, mi se pãrea cam abruptã abordarea doamnei Ema, prea rapid punea o problemã complicatã – aceea a sentimentelor pe care le nutream pentru fiul sãu. Pacienții sunt capricioși. Le dai un deget și-ți iau toatã mâna.

Rafael însã avea alte gânduri și aveam sã aflu acest lucru chiar de la el, într-una din zilele când am rãmas doar noi doi în salonul rezervat pacienților stabilizați, unde îl mutaserã.

— Aș vrea sã știi, Dora, cã-ți sunt dator cu o viațã de om. Mi-ai dat putere și speranța, și nu pot trãi fãrã tine. Te iubesc! În lupta cu moartea, se agatase de mine ca de ultima speranta. Dar simteam cã era mai mult decât atât…

— Si eu te iubesc, Rafael. M-am rugat si am plâns atât de mult pentru tine! Era pentru prima oarã în cei patru ani de muncã în spital când mã îndrãgostisem de un pacient. Soarta a fãcut sã-l întâlnesc pe Rafael într-un moment dificil din viața mea, când tocmai intentionam sa ma las de meserie.

Bolnavii, emotiile și stresul din spital mã obosiserã. „De ce permite Dumnezeu atâta suferințã?“ a fost o întrebare la care nu am gãsit rãspuns. Într-una din nopțile când îmi fãceam rondul de noapte, Rafael, însãnãtoșit de-a binelea, m-a cãutat în cabinetul asistentelor, pentru a-mi împãrtãși marea lui tainã. — Domnișoarã, ai vrea sã fii sotia mea? Am crezut cã lesin de bucurie. Nu știu decât cã i-am rãspuns „da“ cu gura pânã la urechi. Ca într-un basm, m-am trezit, peste o sãptãmânã, îmbrãcatã într-o rochie superbã de mireasã cumpãratã de soacra mea dintr-un magazin de lux.

— Pânã ce moartea ne va despãrți, i-am surâs eu lui Rafael, cu buchetul de trandafiri roșii în mânã, în timp ce treceam pragul bisericii. — Si dincolo de moarte, iubita mea. Astãzi nu existã fericire mai mare pentru mine decât aceea cã soțul meu este lângã mine, viu, sãnãtos și atât de tandru… Anul acesta, în toamnã, viața noastrã va fi împlinitã de venirea pe lume a unui copil. Atunci am sã vã mai scriu.”, își încheie frumoasa poveste de dragoste asistenta româncă.

sursa: libertateapentrufemei.ro

LĂSAȚI UN MESAJ