2.2 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Veteranii cu spirit civic primesc flori și felicitări FOTO-VIDEO

Într-o lume tot mai impersonală și mai rece în relațiile dintre oameni, tot mai rar se arată câte un moment ce pare rămas dintr-o altă lume, mai vie, mai bună. Unde oamenii sunt încă conduși de gânduri, sentimente ori de simple gesturi ce fac încă parte din natura noastră lăuntrică ce rezistă în fața impietririi.

Un gest simplu atât de banal într-o familie obișnuită este greu de crezut că mai poate fi în lumea de azi. Sărbătoarea de aniversare a unei veterane a orașului la împlinirea venerabilei vârste de 94 de ani este ceva firesc în familie. Dar când cadrul bine așezat al familiei a fost mutat în mediul unei case de bătrâni parcă evenimentul iese din tiparele banalului.

De puțină vreme o instituție pornită doar cu fonduri proprii și din dorința ca cei vârstnici să se simtă cât mai confortabil în ciuda nevoilor vârstei, a început să funcționeze într-o zonă liniștită a orașului. Pe strada Odobescu este un cămin de îngrijit persoane care poartă povara anilor. Și pentru a nu îngreuna pe cei ce caută astfel de locuri chiar numele este legat de stradă. Se numește simplu Casa Odobescu.

Doamna Natalia Munteanu de câteva luni a ajuns aici deși are o familie ce o respectă, dar bolile de care suferă nu i-au mai permis să se gospodărească singură. Este foarte mulțumită de traiul din casa ce le asigură de la cele mai elementare nevoi până la un tratament medical la superlativ. Medici de cele mai felurite specializări vin de câte ori este nevoie și tratează ori alină suferințe, lucru care ar fi greu de aplicat la domiciliu.

La împlinirea vârstei de 94 de ani doamna Munteanu a avut surpriza să fie sărbătorită mai ceva ca în tinerețe. A avut parte de toate: flori, glume, felicitări, în prezența unei nepoate și a personalului casei. A fost meșterit inclusiv un tort deosebit de prezentabil dar și de gustos.

O altă surpriză neașteptată a venit de unde nici nu se aștepta. Primarul Dominic Fritz a venit personal pentru a felicita veterana cu un buchet de flori.

De fapt povestea este mai lungă și ne este explicată de sărbătorită. La alegerile locale din toamna trecută dânsa ar fi vrut să voteze, așa cum o face de când se știe. Dar cum picioarele nu o mai ajută a cerut o comisie și o urnă mobila la domiciliu. Dominic Fritz a reținut gestul de implicare civică și numele votantei.

Vârsta nu i-a afectat decât sănătatea trupului împuținat și mai slăbit, dar spiritul este unul tânăr și vioi. Vorbește cu mult discernământ despre ce se întâmplă în țară și în lume. Are opinii critice despre tot ce o înconjoară și păreri tranșante despre ce e bine ori despre ce nu prea merge. Iar amintirile de acum șase ori opt decenii în urmă sunt aduse în vorbă, la fel de proaspete ca atunci când s-au întâmplat.

Deși între timp a ajuns la centrul de îngrijiri medicale a fost „găsită” și aici de actualul primar (candidatul de acum câteva luni) și echipa sa. Dar schimbul de mici cadouri a fost reciproc. Doamna Natalia a fost toată viață o îndemânatecă la lucru manual. Și dânsa a pregătit primarului flori manufacturate cu mare acuratețe din hârtii colorate. Florile, deși artificiale, au fost apreciate în mod deosebit.

La urările de viață lungă și „la mulți ani” sărbătorita a replicat că nu prea dorește decât sănătate. Viața lungă a avut destulă și a văzut deja foarte multe până acum.

Alte subiecte :

Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la...

Timișoara, 18 aprilie 2024: Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp anul acesta, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi...

Noua arenă a Timișoarei, care va costa aproape 170 de milioane de euro, intră în linie dreaptă

Timișoara se pregătește să beneficieze de un stadion modern. Noua arena ar urma să primească ultima aprobare necesară în zilele viitoare. Legendara arenă „Dan Păltinișanu”...

Citește și :