Vești bune pentru viitoarea navigație pe Bega. Când ne putem plimba cu vaporașele-video

124

Se pare că se va rezolva nesfârșitul joc de-a „uite navigația pe Bega” ce este mai hazliu decât jocul de-a „Baba Oarba”. Titu Bojin, director al Administrației Bazinale de Apă Banat vine cu vești ce par a fi bune. Odată implementate, acestea ar putea duce la deblocarea a ceea ce părea definitiv înmormântat în hățișurile birocrației. Cât de curând se va putea, în sfârșit, naviga cu vaporașele pe canalul Bega.

Bojin a venit de la București, unde a primit de la Administrația Națională Apele Române asigurări ferme că toate aspectele ce țin de o posibilă autoritatea ce ar trebui să supervizeze problemele de navigație vor fi atribuite ABAB. Deoarece canalul Bega este singurul râu navigabil din interiorul țării, cu excepția Dunării, nu se mai înființează o autoritate separată ci de controlul navigației se va ocupă Apele Române. Actele necesare vor fi semnate până la finalul anului și în maximum două luni, după angajarea celor patru-cinci specialiști, entitatea va putea funcționa. Deci odată cu venirea primăverii și deschiderea sezonului de circulat pe apă se vor putea rezolva toate formalitățile ce încă blochează folosirea navelor pe apa Begăi.

Odată cu trecerea acestui hop, nici administrația locală nu ar mai trebui să returneze banii europeni folosiți pentru achiziția celor șapte nave de călători. Acestea momentan nu pot fi folosite cu toate că sunt noi și în bună stare. Nu avea cine să le certifice capacitatea de a funcționa fără probleme și că nu pun în pericol pasagerii. Nu exista nici un regulament necesar pentru folosirea lor în siguranță.

„A fost completat obiectul de activitate al Administrației Bazinale de Apă Banat prin introducerea activității de coordonare și realizare a Autorității de Navigație, lucru care nu a fost până acum la Apele Române. Și sigur nu am decât să le mulțumesc atât doamnei ministru, doamnei secretar de stat și colegilor de la Administrația Națională care au fost de acord să preluam noi această activitate pentru a urgenta și a da siguranța necesară în condițiile de navigație. Așa cum se știe e o problemă deosebit de delicată pentru municipiul Timișoara, pentru prietenul meu primarul Timișoarei. Sper să nu aibe emoții din punct de vedere al retrocedării sumelor care au dus la cumpărarea vapoarelor.”, a spus Bojin.

Întrebat de cand începe activitatea Autoritatea, el a răspuns: ,,Începând cu anul viitor (luna ianuarie sau februarie), oricum înainte de a începe navigația pe Bega, pentru că numai atunci putem discuta și de lucrarea de la Sânmihaiul Român care trebuie obligatoriu făcută, pentru a traversa nodul hidrotehnic.”.

LĂSAȚI UN MESAJ