Vești bune pentru șoferi! Un drum din vestul țării intră în reabilitări majore!

183

La sediul Consiliului Județean Hunedoara, Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) – în calitatea sa de Organism Intermediar pentru Regio-Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 – a semnat primul contract de finanțare pentru un drum din județul Hunedoara.

Proiectul „Modernizarea DJ 687, Sântuhalm-Hunedoara-Călan (km 13+050 – km 22+791)” va fi implementat de către beneficiarul acestuia, parteneriatul dintre Consiliul Județean Hunedoara ( în calitare de lider de parteneriat ) și Primăria Municipiului Hunedoara ( în calitate de partener). Semnatarii contractului de finanțare au fost domnul Mircea Flaviu BOBORA – președintele Consiliului Județean Hunedoara și domnul Sorin MAXIM – directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest.

Proiectul„Modernizarea DJ 687, Sântuhalm-Hunedoara-Călan (km 13+050 – km 22+791)” va fi implementat pe parcursul a 43 de luni și vizează modernizarea a 9,74 km de drum (inclusiv poduri și podețe), realizarea de trotuare, instalarea semnalisticii luminoase pentru treceri de pietoni, a parapeților de protecție, a apărărilor de maluri, realizarea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, consolidarea versanților. De asemenea, prin acest proiect se va reabilita și pasajul ce supratraversează Magistrala de cale ferată 202 Simeria-Petroșani (37 m).

Ca urmare a realizării acestei investiții, va crește gradul de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T (rețeaua trans-europeană de transport), drumul modernizat deservind 87.085 de locuitori.

Valoarea finanţării nerambursabile a proiectului este de aproximativ 32,5 milioane lei iar valoarea totală a acestuia ajunge la aproximativ 36,4 milioane lei. Acest contract de finanțare este cel de-al treilea contract dedicat modernizării de drumuri și semnat în Regiunea Vest. Cele 3 proiecte de drumuri contractate cumulează o valoare a finanțării nerambursabile de 40,7 milioane euro, reprezentând 43,51% din alocarea regională (93,54 milioane euro).

În cadrul axei prioritare 6 au fost depuse spre finanțare 10 proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 137,43 milioane euro, dintre care 2 proiecte au fost retrase și 5 se află în etapa de evaluare/precontractare.

Proiectul pentru care s-a semnat astăzi contractul de finanțare face parte din lista proiectelor propuse de către Consiliul Județean Hunedoara și care, pe lângă acest proiect, mai cuprinde și proiectul cu titlul „Modernizare Culoar Trafic Mureş Nord: DN 7(Gelmar) -Geoagiu Băi – Bobâlna -Rapoltu Mare – Uroi – Chimindia – Harau – Bârsau – Soimuş – Brănişca – DN 7 (Ilia)”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.