Doliu în familia Politehnicii.
Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, rector al UPT în perioada 2012–2020, ultimul rector din primul secol de existență al universității.
Născut în 1954, la Chișineu-Criș, prof. Viorel-Aurel Șerban și-a legat destinul de Politehnica timișoreană încă din anii studenției, la Facultatea de Mecanică. Din 1982, a dedicat peste cinci decenii comunității politehniste, parcurgând toate treptele carierei academice până la profesor universitar și conducător de doctorat.
Cercetător de prestigiu în ingineria materialelor, cu contribuții importante în studiul materialelor metalice amorfe și nanocristaline, a fost autor/coautor a peste 250 de lucrări științifice și 9 invenții, coordonând proiecte și formând generații de ingineri și doctori în știință.
În plan managerial, a fost prodecan, prorector (2004–2012), apoi rector (2012–2020), conducând universitatea într-un moment istoric: trecerea pragului Centenarului și definirea direcțiilor pentru „Politehnica noului secol”. În timpul mandatelor sale au fost inaugurate Biblioteca și Centrul de Conferințe UPT, a fost obținută licența de emisie pentru TeleUniversitatea, au fost înființate Fundația Politehnica și Comitetul Director al UPT și a fost consolidată cooperarea internațională cu instituții de prestigiu din Europa.
A fost inițiator (2016) și primul președinte al Alianței Române a Universităților Tehnice, contribuind la reprezentarea unitară a învățământului superior tehnic din România.
Prof. Viorel-Aurel Șerban a susținut cu dedicare și sportul universitar, implicându-se în revitalizarea mișcării sportive politehniste, înființând clubul de fotbal ASU Politehnica Timișoara și sprijinind activ structurile CSU Politehnica Timișoara.
Pentru întreaga activitate, a primit numeroase distincții academice, iar din 2022 a fost membru corespondent al Academiei Române de Științe Tehnice.
Plecarea sa lasă un gol imens în inimile noastre și în viața Universității Politehnica Timișoara.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care i-au fost aproape.
Amintirea sa va dăinui în istoria acestei instituții centenare pe care a slujit-o cu atâta devotament.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

